S-a încheiat era Gaţu la Federaţia Româna de Handbal. Cine e noul preşedinte?

Fostul mare handbalist al României, Alexandru Dedu, a fost ales, luni, 10 februarie, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal.

alexandru dedu
foto © enational.ro

Dedu a fost ales din primul tur, el obţinând 104 voturi, în timp ce Drăgănescu a primit 56 de voturi.

Cristian Gaţu, care a primit cele mai puţine voturi – 32 – era cel mai longeviv preşedinte de federaţie „extra-fotbal”, fiind depăşit în sportul românesc doar de Mircea Sandu (FR Fotbal).

La Adunarea Generală sunt prezenţi delegaţi de la 192 din cele 200 de structuri sportive cu drept de vot afiliate FRH.

Alexandru Dedu, fostul component al naţionalei României, dar şi al titratei FC Barcelona, cu care a câştigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni şi două Supercupe ale Europei, are 42 de ani. Ca jucător, a avut o carieră de excepţie, cu 232 de selecţii la reprezentativa de seniori, pentru care a marcat 399 de goluri, la CE, CM sau JO. La nivel de cluburi, a jucat în Franţa, Spania, Germania sau Portugalia, având în palmares nouă titluri de campion, din care trei în România, cu Poli Timişoara şi Steaua Bucureşti.

Conform platformei sale, viitoarea organigramă a FRH ar include la nivelul conducerii Consiliul de Administraţie, Comitetul Director, preşedintele, directorul sportiv, directorul de business, secretarul general şi alte cinci comisii independente.

În strategia prezentată alegătorilor, Alexandru Dedu a menţionat, printre altele, aşezarea spectatorilor în centrul atenţiei, dialogul transparent FRH-cluburi, participarea FRH la orice proiecte ale EHF şi IHF, obligativitatea pentru antrenorii echipelor naţionale de a pregăti doar reprezentativele, crearea Campionatului Şcolar pentru clasele V-VIII, implementarea unui program naţional de marketing pentru atragerea spectatorilor şi sponsorilor, accesarea de fonduri europene, formarea unui sistem informatic cu acces la baze de date ale meciurilor, jucătorilor, cluburilor etc.

Pe termen mediu, Dedu pune accent pe formarea de centre zonale pentru juniori, modernizarea sediului FRH şi a Sălii Lucian Grigorescu, construirea unei săli destinate doar handbalului pentru meciuri la nivel înalt, depunerea candidaturii României pentru organizarea unui turneu final de Campionat European, iar pe termen lung propune definirea handbalului ca sport naţional, obţinerea de medalii la CE, CM şi JO, dar şi un sediu propriu al FRH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.