Salvamontiștii clujeni au participat la un exercițiu amplu de salvare din telescaun la Mărișel

Exercițiul interinstituțional de salvare a victimelor unui posibil accident de pe un domeniu schiabil a fost derulat azi, 13 decembrie a.c., pe pârtia Mărișel, unde au fost simulate mai multe scenarii de intervenție.

Organizat de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, exercițiul a reunit specialiști din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj și Jandarmeriei Montane Cluj.

În cadrul evenimentului au fost exersate evacuările victimelor din telescaun, a fost simulat scenariul unui parapantist prins în linia de transport prin cablu și au fost evacuate victimele cu ajutorul akya și snowmobilului.

Scenariul cu sprijin aero nu a mai putut fi desfășurat, condițiile meteorologice nepermițând aterizarea elicopterului.

La exercițiu au participat peste 50 de reprezentanți ai instituțiilor din domeniul situațiilor de urgență, fiind testată interoperabilitatea acestora în toate scenariile de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.