„Salvați Copiii” duce aparatură medicală necesară supraviețuirii prematurilor la Zalău

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul clienților Libris.ro, a decis să accelereze campania de dotare a maternităților și să prioritizeze dotările, în așa fel încât nicio viață de nou-născut să nu mai fie pusă în pericol. Astfel, Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Zalău va primi o masă radiantă, în valoare de 17.300 de Euro, care să îi ajute pe medici să intervină prompt și să salveze viețile copiilor născuți prematur.

Dotarea de la Zalău este cea de-a 11-a realizată de Salvați Copiii cu sprijinul clienților librăriei online Libris.ro, care au donat în decurs de cinci ani peste 420.000 de Euro pentru dotarea maternităților din România cu aparatură medicală performantă. 

Rata mortalității infantile rămâne critică în județul Sălaj, de 11,1 la mia de copii născuți vii pentru anul 2018, în condițiile în care media pe țară a scăzut la 6 la mie, potrivit datelor finale ale Institutului Național de Statistică.

Consecință a politicilor publice defectuoase, clivajul care există între zonele deservite de maternități dotate performant și cele unde secțiile de terapie intensivă sunt cronic subdotate se traduce în șansa mică a copiilor născuți prematur sau cu patologii grave de a supraviețui.  

Aceasta este cea de-a treia dotare pe care Organizația Salvați Copiii o face în județul Sălaj. Anterior, organizația a donat Spitalului Județean de Urgență Zalău aparatură medicală în valoare de 17.349 de Euro

Harta mortalității infantile, pe care Salvați Copiii a realizat-o, scoate la iveală o dramă profundă a României, clivajul colosal dintre șansa copiilor care se nasc într-o maternitate dotată și condamnarea celor care se nasc prematur într-o maternitate care nu are aparatura necesară salvării lor. 

Drama aceasta nu există numai pe hârtie însă, ea înseamnă vieți pierdute. De aceea, am decis să accelerăm programul de dotare a maternităților și să ajungem urgent acolo unde situația este critică, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România

Parteneriatul Salvați Copiii și Libris.ro a intrat în al șaselea an de parteneriat, timp în care peste 450.000 de cititori au ales să doneze pentru a susține această cauză prin Libris.ro. În cadrul parteneriatului s-au strâns peste 420.000 de Euro, sumă direcționată integral către dotări în 11 maternități din România. 

Această reușită se datorează în primul rând clienților Libris, sensibili, inteligenți și implicați social. Nu e puțin lucru să strângi pentru o cauză socială, printr-o librărie online din România, echivalentul a 421.000 de Euro. Faptul că media donației a crescut de la 3,14 lei în primii ani până la 4,77 lei ne arată că cititorii Libris au încredere în proiectele propuse de noi și au încredere în Salvați Copiii România. Mulțumim celor peste 450.000 de clienți Libris.ro care ne-au spriijinit. 

Gesturile voastre ne încurajează să mergem mai departe cu acest parteneriat, a declarat Virgil Oniță, Director General Libris.

Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Zalău are în prezent 25 de paturi, dintre care patru de terapie intensivă și șase pentru nou-născuții prematuri. 

Pe cele șase paturi, în 2019 au fost îngrijiți 150 de nou-născuți prematuri, dintr-un total de 1.771 de nașteri. Conform organizării maternităților, maternitatea din Zalău este clasificată ca fiind de gradul II, ceea ce înseamnă că poate trata cazuri de copii cu vârsta gestațională mai mare de 32 de săptămâni de sarcină și mai mari de 1.500 de grame.

Masa de reanimare primită de la Organizația Salvați Copiii și Libris.ro reprezintă unul dintre cele mai utile echipamente pe care le avem în secție, deoarece este masa care chiar ne ajută în salvarea copiilor în primele secunde de la naștere, dă valoare minutului de aur și orei de aur din neonatologie. 

Când am venit pe secție, reanimarea se efectua cu oxigen de concentrație maximă 100%, reanimam cu balonul de reanimare, care nu are funcția de presiune pozitivă la sfârșitul expirului, lucru ineficient pentru prematuri, de asemenea, nu aveam controlul reanimării, neavând pulsoximetru. De când avem această masă intens folosită, nu am avut nici un deces, toți nou-născuții prematuri reanimați au supraviețuit. Deoarece am reanimat cu concentrația și presiunea de oxigen potrivite, am folosit temperatura potrivită și pulsoximetrul, lucruri pe care doar le visam până anul trecut„, a explicat Dr. Melinda Baizat, șeful Secției de neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău. 

Pe lista de priorități ale medicilor din Zalău mai figurează un laringoscop, monitoare de funcții vitale, monitoare de apnee, injectomate, o lampă de fototerapie și catetere ombilicale impregnate cu argint pentru a scădea riscurile infecțioase asociate actului medical. 

HARTA MORTALITĂȚII INFANTILE

Datele INS arată că, dacă în București rata mortalității infantile a coborât la 3,3 la mie, Tulcea are o rată de 14,7 la mie, peste dublul mediei naționale.

O discrepanță dramatică se observă și între urban și rural: în Botoșani, de pildă, rata mortalității infantile în rural este de trei ori mai mare decât la oraș, unde mamele au acces la servicii medicale constante.

Potrivit  centralizării INS, sunt județe în care mortalitatea infantilă este și de cinci ori mai mare față de alte județe, unde șansa la viață a copiilor născuți prematur sau cu patologii severe este mult mai bună. 

Județele cu cea mai dramatică rată:

  • Tulcea – 14,7 la mia de copii născuți vii
  • Botoșani – 12 la mia de copii născuți vii
  • Sălaj – 11,1 la mia de copii născuți vii

Județele unde șansa la viață este optimistă:

  • Dâmbovița – 3 la mia de copii născuți vii
  • Ilfov – 4 la mia de copii născuți vii
  • București – 3,3 la mia de copii născuți vii

În cadrul programului de reducere a mortalității infantile, Organizația Salvați Copiii România a anunțat demararea unui amplu proiect de dotare a secțiilor pentru nou-născuți, cu o investiție totală de aproximativ un milion de Euro, în 2020.

În perioada 2012-2019, organizația a reușit să doteze 96 de maternități din toate județele țării, cu 630 de echipamente medicale, în valoare totală de cinci milioane de Euro

Amalia Năstase, Ambasador al Campaniei Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, a subliniat: „Salvați Copiii ne arată că este foarte simplu să te implici în susținerea celor mai mici luptători, intervenind concret și consistent. Sunt multe modalități prin care ne putem implica, iar una dintre acestea este redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit. Acest lucru poate reprezenta un real ajutor pentru continuarea campaniei de dotare a maternităților cu aparatură vitală pentru salvarea prematurilor„.

Viața prematurilor depinde de investiția în maternități: 3,5% din impozitul pe venitPână pe 25 mai, fiecare contribuabil poate descărca Formularul 230 sau Declarația Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizației, de la adresa www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.

Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate și depuse personal la administrațiile financiare sau trimise prin poștă, cu confirmare de primire. Suma nu trebuie menționată în formular, ea urmând să fie completată de administrația financiară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.