Se deschid frizeriile, cabinetele stomatologice și muzeele din 15 mai, iar sportivii își vor relua antrenamentele

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că starea de urgenţă nu va fi prelungită, iar din 15 mai mai va fi înlocuită de starea de alertă.

Conform preşedintelui, deplasările vor fi permise în interiorul localităţii, ”dar nu e bine să exagerăm”, iar purtarea măştii în spaţii publice închise şi în mijloacele de transport în comun va fi obligatorie. 

„Epidemia nu a trecut. Trebuie să fim foarte responsabili. În realitate, indiferent ce auziţi la televizor, nu ştie nimeni cât durează această epidemie. Eu îmi doresc foarte mult să o controlăm bine. După 15 mai putem să ne mişcăm în interiorul localităţii unde avem treabă. Nu e bine să exagerăm. Deplasarile să se facă atunci când sunt necesare. Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem. Aşa numita relaxare se va face pas cu pas, pasul fiind de 2 săptămâni. Urmatorul calup de relaxări va veni la începutul lui iunie. Din 15 mai vom avea, de exemplu, iarăşi saloanele de îngrijre personală – coafură, frizerie. Se vor redeschide cabinetele stomatologice şi muzeele. Toate în condiţii speciale de distanţare şi igienă. Cu toţi vom purta mască de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii”, a subliniat Iohannis.

Iohannis a mai declarat că sportivii de performanţă vor putea, în condiţii speciale, să înceapă cantonamentele. Bazele sportive pentru amatori nu se deschid.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.