Se redeschid restaurantele de la 1 septembrie 2020

Începând de luna viitoare vei puta sta în interiorul restaurantelor. Declaraţia aparţine preşedintelui României, însă se discută ce condiţii trebuie îndeplinite pentru deschiderea acestora începând cu data de 1 septembrie, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis a anunţat în conferinţa de presă susţinută miercuri că restaurantele se vor deschide şi în interior, începând cu 1 septembrie.

De asemenea, ţinând seama de regulile de distanţare şi regulile sanitare specifice, nu vor putea fi folosite toate mesele. Specialiştii vor stabili, probabil mâine, un prag, o cifră care descrie riscul de infectare şi unde va fi depăşit, în plan local, prin decizia comisiei judeţene, se va restricţiona funcţionarea restaurantelor în interior„, a menţionat preşedintele.

În urma discuţiilor dintre reprezentanţii HoReCa, Guvern şi premierul Ludovic Orban, vei puta sta din nou în interiorul restaurantelor, de luna viitoare. Pe patronii restaurantelor îi bucură vestea şi spun că sunt pregătiţi să respecte normele, ca distanţarea socială să fie posibilă în interiorul restaurantelor.

Dacă s-a hotărât să se deschidă de la 1 septembrie e foarte bine pentru toată lumea”, crede Cătălin Gheorghe, patron NOA Restoclub.

Ne bucurăm, atunci. E foarte bine! Noi suntem pregătiţi de la început. Ne-am conformat cu normele, să zic aşa. Bănuiesc că toată lumea este pregătită, nu? Oamenii sunt nerăbdători să-şi redeschidă, să-şi înceapă activitatea„, spune şi Viorel Nică, patron restaurant Isoletta.

Reprezentanţii HORECA, au participat la discuţii cu Guvernul  şi premierul Ludovic Orban. Din 1 septembrie vor fi aplicate restricţii, printre care distanţarea fizică. Unele mese vor fi lăsate libere, iar cei care intră în restaurant trebuie să poate mască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.