Se reface infrastructura deteriorată în urma intervențiilor la rețelele de apă și canalizare ale Clujului

Compania de Apă „Someș” S.A. a finalizat prima etapă a licitației privind atribuirea lucrărilor de refacere a infrastructurii deteriorate în urma intervențiilor și reparațiilor apărute la rețelele de apă și canalizare aflate pe raza celor 75 de comune clujene.

În situația apariției unor avarii în sistemul de alimentare cu apă şi canalizare, Compania de Apă Someș S.A. intervine în regim de urgență pentru rezolvarea acestora, fapt care impune, de cele mai multe ori, spargerea străzilor și a trotuarelor.

Valoarea estimată a contractului este de maxim 2.576.320 lei.

În momentul de față, după efectuarea reparațiilor, echipele de intervenție realizează, într-o primă etapă, lucrările de umplutură cu balast compactat, până la nivelul carosabilului sau trotuarelor.

În cea de-a două etapă, câștigătorul licitației se obligă să preia amplasamentul aflat în această stare și să refacă, prin aducere la starea inițială, trama stradală afectată de lucrări de intervenții și reparații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.