Secretar de stat: „Medicii le vor vorbi elevilor despre igiena sexuală, nu despre actul sexual”

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely, a declarat miercuri că doar de două-trei ori pe an li se va vorbi copiiilor de igiena sexuală în cadrul noii discipline.  

Educaţia sexuală în şcoli va fi parte a disciplinei Educaţie pentru sănătate, aşa cum este şi acum, dar în momentul de faţă este o disciplină opţională, urmând ca din toamnă să devină obligatorie. Educaţia sexuală va fi un modul, alături de multe altele care apar în Educaţie pentru sănătate. Ne dorim să reuşim (până în toamnă, n.r.) să schimbăm programa, astfel încât să-i schimbăm şi numele, de exemplu, în Educaţie pentru societate (…), să apară şi modulul de educaţie financiară, pentru nutriţie sănătoasă, educaţie de mediu, de prim-ajutor, care să apară pe parcursul programei celor patru ani de gimnaziu şi apoi, în liceu să fie repetate”, a explicat Radu Szekely, într-o conferinţă de presă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, conform Agerpres.

Acesta a detaliat că pentru fiecare grupă de vârstă, din clasele V- XII, sunt anumite concepte şi lucruri de care tinerii trebuie să fie conştienţi, de la igienă până la cunoaşterea propriului trup, copiii urmând să fie învăţaţi să se spele pe mâini, pe dinţi, să-şi păstreze igiena organelor genitale, lucruri „absolut normale”, dar despre care nu se discută.

Aceste subiecte, a spus Szekely, sunt un tabu în societatea românească, iar acest fapt conduce la situaţii de îmbolnăviri din necunoştinţă de cauză sau la sarcini nedorite.

Nu este vorba de educaţie pentru actul sexual, ci de educaţie pentru protecţia propriei sănătăţi. Disciplina Educaţie pentru sănătate va fi predată modular, iar pentru educaţie sexuală vor exista, probabil, în fiecare an, două- trei ore la care vor fi invitaţi cadre medicale, doctori din domeniu, care ştiu cum să abordeze aceste subiecte”, a adăugat secretarul de stat.

Radu Szekely a punctat că aceste ore vor fi ţinute de cadre medicale, pentru a nu se pune presiune nici pe consilierii şcolari, nici pe profesori pentru a face aceste lucruri, urmărindu-se o colaborare cu specialiştii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.