Seminar de arte martiale in acest weekend la Cluj

seminar arte martiale aikidoMaestrul de aikido Wilko Vriesman Shihan 6 dan aikido aikikai, vine la Cluj în acest weekend pentru a conduce stagiul de arte marţiale, organizat de Fundaţia Română de Aikido Aikikai.

Fundaţia Română de Aikido Aikikai organizează în perioada 7-9 februarie 2014 un seminar de arte marţiale. Cele patru antrenamente cuprinse in acest stagiu sunt conduse de Wilko Vriesman Shihan 6 dan aikido aikikai.

Stagiul de aikido se desfăşoară în sala Musubi Dojo, sediul central al fundaţiei române de profil, pe strada Plopilor, la nr. 62, în Cluj-Napoca. ­­­Participarea la acest seminar este gratuită.

Shihan Wilko Vriesman locuieşte în Olanda şi este directorul tehnic al Fundaţiei Olandeze de Aikido. De asemenea coordonează şi organizaţia Aikikai Slovenia şi organizaţiile de aikido din Dubai şi Abu Dhabi. A început să practice această artă marţială în 1981 sub îndrumarea unora dintre cei mai mari maeştri japonezi.

Cei care doresc să practice aikido se pot înscrie la eveniment, iar cei care vor doar să privească şi să analizeze antrenamentele, o pot face de la balconul sălii sportive, care oferă o perspectivă largă asupra spaţiului.

Programul seminarului este următorul:

vineri – 07.02.2014

19.30 – 21.00 – antrenament general – Shihan Wilko Vriesman

sâmbătă – 08.02.2014

10.00 – 11.30 – antrenament general – Shihan Wilko Vriesman

18.00 – 19.30 – antrenament general – Shihan Wilko Vriesman

duminică – 09.02.2014

10.00 – 11.30 – antrenament general – Shihan Wilko Vriesman

Fundaţia Română de Aikido Aikikai este membră cu drepturi depline în cadrul Federaţiei Internaţionale de Aikido din anul 2012. In această toamnă, Clujul va găzdui întâlnirea Comitetului Director al Federaţiei Internaţionale, un eveniment de mare importanţă, ce are loc o dată la 4 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.