Senatorul Alexandru Cordoș, suspendat din funcția de vicepreședinte al PSD Cluj

Senatorul Alexandru Cordoş ar putea fi suspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj până la finalizarea anchetei în care este implicat, el fiind urmărit penal pentru fapte de corupţie în dosarul în care soţia sa a fost arestată pentru trafic de influenţă în formă continuată, relatează Mediafax.

alexandru cordos

Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că trebuie luată o decizie în privinţa lui Alexandru Cordoş, în urma acuzaţiilor aduse acestuia de către DNA.

„În zilele următoare va fi organizată o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Cluj în care vom analiza situaţia senatorului Alexandru Cordoş. Va trebui să luăm o decizie în privinţa sa, în urma acuzaţiilor aduse acestuia de către DNA. Dl. Cordoş riscă suspendarea din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj până la finalizarea anchetei”, a spus Nasra.

Alexandru Cordoş este urmărit penal, alături de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, în dosarul în care soţia sa, Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a fost arestată preventiv, vineri, pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, începând cu noiembrie 2014, Mihaela Cordoş a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din Spitalul Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi alte instituţii publice să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie – aprilie 2015, Mihaela Cordoş a fost sprijinită şi de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, care ştia că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-şi trafica influenţa pe lângă diferite persoane din instituţiile amintite, mai arătau procurorii.

Mihaela Cordoș a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.