Cinematograful Dacia din cartierul Mănăştur va găzdui la începutul săptămânii viitoare, în perioada 2-4 iulie, „Serile filmului românesc”, cu trei capodopere ale cinematografiei româneşti.
Evenimentul este organizat sub egida Casei de Cultură Cluj-Napoca şi va fi prezentat de Ucu Bodiceanu.
Astfel, luni, 2 iulie, clujenii vor avea şansa să vadă filmul „Mere roşii”, regia Alexandru Tatos, de la ora 18:30.
Marţi, de la aceeaşi oră, va fi proiectat filmul „CODIN”, regia Henri Colpi, iar miercuri filmul „Titanic Vals”, regia Paul Călinescu.
Intrarea este liberă!
