Actualul lider mondial în ierarhia WTA, Simona Halep, a devenit prima jucătoare din lume care primeşte din partea Women’s Tennis Association (WTA) trofeul „Chris Evert”, numele fiind dat după primul lider mondial în competiţia feminină, Chris Evert.
„Sunt foarte fericită să fiu prima jucătoare care primeşte premiul „Chris Evert WTA World No.1 Trophy”. Chris este una dintre cele mai mari jucătoare din istoria tenisului şi cred că este superb că e onorată în această manieră”, a declarat Simona Halep.
Fosta jucătoare de tenis din Statele Unite ale Americii, Chris Evert, a devenit primul lider mondial din istoria WTA pe 3 noiembrie 1975 şi s-a menţinut pe primul loc timp de 260 de săptămâni, fiind a patra în topul longevităţii jucătoarelor de pe primul loc mondial.
Simona Halep a cucerit în acest an trei trofee, la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, şi a mai pierdut trei finale, la Australian Open, Roma şi Cincinnati.