Tess Rally, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri, și-a păstrat renumele de etapă imprevizibilă. După 9 probe speciale, din care a câștigat șapte, clujeanul Simone Tempestini a obținut o victorie istorică, fiind cel mai tânăr câștigător al unei etape din CNR.
Vineri și sâmbătă, 27 – 28 martie, s-a desfășurat prima etapă din Campionatul Național de Raliuri 2015 pe celebrele speciale de lângă Brașov. Cu 9 probe speciale și o lungime ceva mai mare de 130 km, Tess Rally a fost în prima zi o afacere de familie între Simone și Marco Tempestini.
Juniorul Napoca Rally Academy, aflat la prima participare cu modelul Ford Fiesta R5 în CNR, a câștigat primele două probe speciale, iar Marco Tempestini s-a impus pe super speciala de noapte din centrul orașului. La finalul zilei de vineri, Simone Tempestini era lider la general, în Tess Rally, cu un avans de 3,5 secunde față de Marco Tempestini. „Mâine este ziua decisivă. Sunt mulțumit de ritmul avut și de comportamentul mașinii, dar trebuie să rămânem concentrați. Totul se va decide pe cele două speciale lungi”, a spus Simone Tempestini, care a fost recompensat și cu trofeul „Ludovic Balint” pentru victoria pe prima specială a raliului.
După primele trei probe ale raliului, Bogdan Marișca se afla pe poziția a șasea la general, Florin Tincescu pe 3 în clasamenul 2WD, iar Vlad Cosma era pe 2 în Cupa Suzuki.
Ziua a doua a fost, ca de obicei la Brașov, și cea mai dificilă. La prima trecere pe specialele Pârâul Rece și Râșnov, Simone Tempestini a fost cel mai rapid, urmat de fiecare dată de Marco Tempestini. După o evoluție bună, Bogdan Marișca urcase și el un loc la general, Florin Tincescu era pe 2 în clasamentul 2WD, iar Vlad Cosma preluase conducerea în Cupa Suzuki.
Pe specialele Babarunca și Cheia alegerea pneurilor a fost decisivă. Chiar dacă nu a făcut cea mai bună alegere pentru condițiile de pe probe, Simone Tempestini a riscat enorm și a reușit să câștige trecerea pe Babarunca, după care a terminat pe locul secund la întoarcerea pe Cheia, consolidându-și astfel poziția de lider la general. Marco Tempestini a ales și el greșit pneurile, dar a evoluat pe cele mai lungi probe fără șă-și asume niciun risc, ceea ce l-a costat două poziții în clasament.
Din păcate, speciala a șasea a fost ultima pentru echipajul Florin Tincescu/ Sergiu Itu. „Pentru noi acest raliu nu s-a terminat așa cum ne doream. Am ales greșit pneurile și pe o porțiune rapidă mașina a acvaplanat pe șiroaiele de apă, iar noi nu am reușit să mai negociem virajul. Din fericire suntem ok și mergem mai departe”, a spus Florin Tincescu, care după etapa de la Brașov va pleca spre Irlanda pentru prima sa cursă din Junior ERC în 2015.
Simone Tempestini a terminat Tess Rally cu încă două victorii pe probele speciale și și-a asigurat primul său succes din Campionatul Național de Raliuri. La 20 de ani, Simone Tempestini este și cel mai tânăr pilot care a reușit această performanță. „Este o senzație incredibilă. A fost un raliu foarte dificil și a trebuit să fim foarte atenți până la final. În cadrul echipei noastre totul a funcționat perfect și sunt extrem de fericit după această victorie”, a spus Simone Tempestini.
Pe ultimele două speciale mai scurte, Marco Tempestini nu a reușit să recupereze timpul pierdut și a încheiat Tess Rally pe poziția a patra. „A fost un raliu cu două fețe pentru mine. Cu excepția celor două probe lungi am fost tot timpul în lupta pentru prima pozție cu Simone. Am ales gumele nepotrivite și nu am fost dispus să risc absolut nimic așa că rezultatul sportiv a avut de suferit. În rest totul a fost ok și cred că va fi o luptă frumoasă pentru locurile de pe podium și la următaorele etape din campionat. De fiecare dată când am terminat raliul de la Brașov pe 4, la sfârșitul sezonului am urcat pe podium. Sper să fie așa și anul acesta”, a spus Marco Tempestini.
După un raliu dificil, Bogdan Marișca și Carmen Poenaru au terminat etapa de la Brașov pe locul 5 în clasamentul general. „Am muncit mult pentru acest rezultat și trecerea pe Babarunca a fost una dintre cele mai dificle din cariera mea. Le mulțumesc tuturor din echipă pentru susținere și lui Victor Băldescu pentru piesele date. Carmen a făcut o treabă excelentă și este totuși un început bun”, a spus și Bogdan Marișca.
Aflat la primul sezon în Cupa Suzuki, echipajul Vlad Cosma și Diana Hațegan a crescut ritmul progresiv, asigurându-și primul succes în competiția monomarcă dedicată modelelor Swift Sport și locul secund la clasa 9. „Mă bucur că am reușit să termin acest raliu pentru prima oară în ultimii patru ani. Se pare că jumătatea brașoveană a echipajului a adus noroc. A fost un raliu în care am avut multă bătăie de cap cu mașina în prima zi, dar până la urmă totul s-a rezolvat. Am fost aproape de o victorie și la clasa 9, dar sper să recuperăm în etapa următoare”, a spus și Vlad Cosma.
Prima etapă din Campionatul Național de Raliuri a însemnat și victoria la echipe pentru Napoca Rally Academy. „Victorie pentru Simone, victorie pentru Vlad și un succes foarte important pentru echipă aici la Brașov. Sunt mândru de acest rezultat și mă bucur că am început într-o notă pozitivă acest sezon. Unul dintre obiectivele noastre este titlul la echipe și vom munci cu toții pentru a urca pe aceeași poziție ca aici la Brașov și la finalul sezonului”, a mai adăugat Marco Tempestini.
Următoarea etapă din CNR va fi la Arad, în perioada 8 – 9 mai, raliul fiind inclus și in European Rally Trophy. Pentru Florin Tincescu și Sergiu Itu, juniorii Napoca Rally Academy, prima provocare urmează weekend-ul acesta când vor lua startul la Circuit of Ireland Rally, prima lor etapă din Junior ERC în sezonul 2015.