Sediul Biroului Electoral al MAE care se ocupă de votul din străinătate, din Sectorul 1, București (strada Aleea Alexandru nr. 31) va fi luată cu asalt în această seară de un grup de tineri cu spirit civic solidari cu românii din diasporă.
„Vrem prelungirea votului până când toți cetățenii români care stau acum la cozi votează. Este inadmisibil să nu permiți propriei populații să voteze, în condițiile în care prezența la vot este deja redusă. Sunt mii de oameni care așteaptă acum să voteze. Marea Britanie, Paris, Veneția, Madrid, Stuttgart suntem alături de voi! Puneți pe pagina de event imagini, videouri sau orice materiale aveți de la fața locului.
E dreptul tău să votezi. E dreptul tău să dispui de această alegere așa cum dorești și e caz penal atunci când nu o poți face. Când incompetența autorităților se traduce în prea puține hârtii xeroxate, prea puține liste suplimentare, guvernul a eșuat. Ieșim în stradă, nu stăm la coadă pentru democrație. Ne-o facem singuri. Hai cu noi!”, se anunță în anunțul de mobilizare a societății civile.
Monica Macovei a fost primul candidat la președinție care a solicitat prelungirea programului secțiilor de votare din străinătate. Candidatul independent a depus mai multe contestații și solicitări la Biroul Electoral Central și Birourile electorale județene.
