Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj are un nou manager interimar. Cine este Claudia Gherman și ce avere are?

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca va fi condus de un nou manager interimar, după ce Petru Șușcă a fost demis prin ordinul ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

Noul manager interimar este medicul Claudia Gherman, numită prin ordin al Ministerului Sănătății, începând cu data de 7.01.2021.

Prof. Dr. Claudia Gherman este medic primar cu triplă specialitate: chirurgie generală, chirurgie vasculară și chirurgie plastică. Din 2017 până în prezent a fost medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală II. În paralel, desfășoară activitate didactică și de cercetare, fiind, începând cu octombrie 2020, profesor în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, Disciplina Abilități – Științe umaniste.

Cu numeroase articole și cărți publicate, membru al comisiilor profesionale de specialitate și director al Centrului de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină, Prof. Dr. Claudia Gherman preia conducerea spitalului, având ca priorități de management optimizarea activității medicale în contextul COVID-19, continuarea proiectelor de modernizare, dezvoltarea cercetării și implementarea proiectelor de inovare în domeniul medical.

„Spitalul trece printr-o perioadă extrem de dificilă, ținând seama de pandemia COVID-19. Tocmai de aceea, mă îndrept cu mulțumiri către echipa managerială anterioară, pentru efortul imens depus în aceste luni ale pandemiei, pentru a menține în siguranță deopotrivă pacienții și angajații spitalului. Sunt pe deplin încrezătoare că prin muncă în echipă, respect și grijă pentru oameni putem depăși orice criză”, a declarat Prof. Dr. Claudia Gherman la preluarea mandatului. Prof. Dr. Claudia Gherman a mai avut funcția de manager interimar al SCJU în 2013, iar între anii 2012-2013 a ocupat funcția de director medical al spitalului.

Averea Claudiei Gherman

Conform declaratiei de avere din 2019, Claudia Gherman are 3 apartamente in Cluj-Napoca, dobandite prin cumparare, doua autoturisme (un Mitsubishi Outlander si un Daewoo Matiz), are 4 conturi la BT (in euro, dolari si lei) si a incasat un venit anual de 90.635 lei de la UMF din activitate didactica si 127.47 lei de la Spitalul Judetean de Urgenta, unde este medic. De asemenea, a mai incasat suma de 1.724 de lei, prin PFA, de la Interservisan si 11.300 de lei de la Colegiul Medicilor (indemnizatie de conducere).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.