„Stejarii” au debutat cu dreptul în Rugby Europe Championship 2016, după victoria în fața Portugaliei de pe Cluj Arena

Echipa naționala de rugby a României a debutat cu dreptul în sezonul 2016 al competiției Rugby Europe Championship, după ce a învins cu scorul de 39-14 (10-14), sâmbătă, pe Cluj Arena, reprezentativa Portugaliei, succes care le-au adus „stejarilor” bonusul ofensiv. Meciul s-a disputat în fața unui public format din circa 300 de spectatori.

rugby-romnia-portugalia

Partida a fost foarte echilibrată în prima repriză și cu toate că înaintarea românilor a încercat să-și impună jocul, lusitanii s-au apărat eficient, apropiindu-se periculos de de 22-ul nostru, iar Manuel Costa a avut prima tentativă de dropgol, nereușită însă.

Scorul a fost deschis în minutul 16, atunci când după o fază în care balonul a circulat rapid pe linia de treisferturi, Paula Kinikinilau l-a găsit pe Stephen Shennan, iar jucătorul originar din Noua Zeelandă, la prima apariție în echipa națională a României a marcat un eseu pe care Florin Vlaicu l-a transformat în ciuda poziției dificile.

Primirea eseului nu i-a demoralizat pe lusitani care au avut șase minute excelente, perioadă de timp în care au marcat două eseuri. Mai intâi Duarte Diniz a concretizat efortul colectiv al înaintării, iar apoi Diogo Toorn, care a interceptat o pasă a lui Florin Vlaicu, au fost autorii finalizărilor în terenul de țintă, ambele reușite fiind transformate de Nuno Guedes.

Până la pauză jucătorii români au preluat inițiativa, iar Florin Vlaicu, după o tentativă de țintă irosită de la peste 45 de metri, a redus din diferență, astfel că pe fondul unei replici consistente din partea lusitanilor, România s-a văzut condusă la pauză cu rezultatul de 14-10.

După reluare aspectul jocului s-a schimbat radical și România a dominat întreaga parte secundă, primul eseu venind în minutul 43 când Vlad Nistor a intrat în forță și Florin Vlaicu a dus scorul la 20-14 în urma transformării și a unei lovituri de pedeapsă.

La debutul pentru români, Stephen Shennan și-a mai trecut o dată numele pe lista marcatorilor de eseuri, după o fază în care din nou jocul la mână al treisferturilor a suprins defensiva portughezilor, pentru ca în minutul 59, Vlad Nistor să-și treacă și el în cont dubla, încercarea flankerului nostru asigurându-ne punctul bonus ofensiv.

Cu un sfert de oră înainte de ultimul fluier al arbitrului, Andrei Rădoi a semnat cea de-a cincea încercare pentru România, transformarea lui Florin Vlaicu stabilind rezultatul final, o victorie de bun augur pentru parcursul din acestă nouă ediție a Cupei Europene a Națiunilor.

Partida cu Portugalia pe lângă debutul lui Stephen Shennan a fost ocazia de a bifa prima selecție în echipa națională și pentru Silviu Vasiliu, Alexandru Palii și jucătorul Universității Cluj, Ovidiu Melniciuc.

Următoarea partidă pentru România în cadrul Cupei Europene a Națiunilor va avea loc pe 13 februarie, la Madrid, unde „stejarii” vor întâlni Spania. Ibericii au pierdut în această primă etapă în mod dramatic la Soci, împotriva Rusiei cu rezultatul de 22-20.

Următoarele două meciuri ale României, pe teren propriu, cu Rusia și Germania, pe data de 27 februarie, respectiv 12 martie, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași.

Arbitri: Inigo Attorasagasti (Spania) – Jorge Molpeceres (Spania), Pedro Montoya (Spania)

Au marcat: Nistor – 2e, Shennan – 2e, Radoi – e, Vlaicu – 4tr, 2lp respectiv Diniz – e, Toorn – e, Guedes – 2tr

Au evoluat echipele:

România: 1. Constantin Pristaviță, 2. Andrei Rădoi, 3. Alexandru Țăruș, 4. Johan Van Heerden, 5. Valentin Popârlan, 6. Viorel Lucaci, 7. Vlad Nistor, 8. Stelian Burcea, 9. Valentin Calafeteanu, 10. Florin Vlaicu, 11. Stephen Shennan, 12. Florin Ioniță, 13. Paula Kinikinilau, 14. Mădălin Lemnaru, 15. Cătălin Fercu.
Rezerve: 16. Eugen Căpățână, 17. Mihai Dico, 18. Silviu Vasiliu, 19. Marius Antonescu, 20. Andrei Gorcioaia, 21. Alexandru Pălîi, 22. Ovidiu Melniciuc, 23. Ionuț Botezatu.

Portugalia: 1. Bruno Medeiros, 2. Duarte Diniz, 3. Bruno Rocha, 4. Diogo Van Der Toorn, 5. Goncalo Uva, 6. Joao Lino, 7. Sebastiao Villax, 8. Salvador Vassalo Santos, 9. Francisco Magalhaes (căpitan), 10. Manuel Costa, 11. Goncalo Foro, 12. Manuel Villela Pereira, 13. Jose Vareta, 14. Tomas Noronha, 15. Nuno Sousa Guedes.
Rezerve: 16. Jose Conde, 17. Francisco Domingues, 18. Francisco Sousa, 19. Luis Cerquinho Fonseca, 20. Volodymyr Grikh, 21. Francisco Viera, 22. Francisco Appleton, 23. Joao Almeida.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.