Targ handmade, in acest weekend, la Iulius Mall Cluj

La finalul acestei săptămâni, Iulius Mall Cluj îi invită pe clienţi să completeze sesiunile de cumpărături cu un târg de articole handmade, realizate cu migală de artişti locali, foarte talentaţi. Pasionaţi de cafea sau ceai? Hipermarketul Auchan a dat startul unui târg dedicat celor două băuturi apreciate de public.

Iulius Mall Cluj

Târgul Handmade organizat la Iulius Mall Cluj se adresează tuturor celor aflaţi în căutarea unui cadou original sau celor care doresc să se răsfeţe cu o podoabă sau cu un produs unicat. Evenimentul are loc în Atrium, între 30 ianuarie şi 1 februarie 2015. Peste 50 de expozanţi îi aşteaptă pe clienţi cu o varietate de articole lucrate manual, de la bijuterii şi diverse decoraţiuni, până la cosmetice, produse naturiste, alimentare şi nu numai, toate la preţuri tentante. Târgul va fi deschis de vineri până duminică, între orele 10.00 – 22.00.

Hipermarketul Auchan din Iulius Mall le-a pregătit clujenilor o surpriză aromată şi îi aşteaptă la cea de-a treia ediţie a Târgului de Cafea şi Ceai. O selecţie de peste 300 de sortimente din toată lumea este disponibilă pe aleea centrală din hipermarket. Clienţii au posibilitatea să aleagă dintr-o gamă bogată de peste 200 de produse de cafea, din Brazilia, Peru, Mexic, Guatemala, Columbia, Vietnam şi altele. Sunt prezente sortimente de cafea măcinată, boabe şi solubilă, cafea cu arome (ciocolată, vanilie, caramel, irish cream), decofeinizată, espresso, capsule de cafea, dar şi ciocolată caldă şi cappuccino.

Cei care preferă savoarea intensă şi beneficiile ceaiului au la dispoziţie peste 100 de produse, pentru toate gusturile: ceai de plante, ceai verde, ceai negru, ceai de fructe, ceai instant, ceaiuri funcţionale. Nu lipsesc nici recipientele în care se pot servi cafeaua şi ceaiul şi nici produsele care pregătesc aceste băuturi speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.