Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca se alătură celei de-a 19-a ediții a Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști”, organizată de UNITER. Astfel, instituția va dona încasările din vânzarea biletelor de intrare la două spectacole ale lunii martie, pentru sprijinirea oamenilor de teatru din toată țara aflați în situații dificile.
Campania Națională „Artiștii pentru Artiști” din acest an este suținută de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu 39 teatre din toată țara. Pe scena fiecărei instituții teatrale implicate au loc în această perioadă spectacole ale căror încasări rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate Fondului de Solidaritate Teatrală.
„Iniţiată în 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor. Reluăm acest eveniment după 3 ani de pauză cauzată de pandemia de SARS-COV2 și de realitatea războiului cu Ucraina”, precizează reprezentanții UNITER.
Poveștile cu regi nu și-au pierdut magia
Primul spectacol dedicat de Teatrul „Puck” acestei cauze va fi „Palkó és Panna”/”Palkó si Panna”, în regia Laurei Pünkösti, programat pentru sâmbătă, 25 martie, de la ora 11.
În centrul atenției se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele. Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia.
În distribuție: Patka Ildikó, Mostis Balázs și Kötő Áron.
Asistent regie este Giriti Réka, scenariul original (după povești scrise de Patka Ildikó) este realizat de Szakács Kincső, scenografia de Elena Ilaș, iar muzica de Kötő Áron.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Spectacol despre prietenie
Duminică, 26 martie, de la orele 11 și 12.30 va fi prezentat spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu.
Povestea lui Andersen vorbește cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de glacial. Obstacolele-test pe care Gerda le depășește, cu efort și sacrificii, pentru a-și proba devotamentul față de Edgar, dau seama despre forța unui caracter în devenire. Renul Kariboo, interpretat de Radu Lărgeanu, este un personaj de neuitat și foarte îndrăgit de copii și dă o notă de umor aparte spectacolului, interacționând deseori cu publicul.
Scenariul, regia și muzica sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu și Radu Lărgeanu.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Cum îi puteți ajuta pe artiști
Fondurile rezultate din vânzarea biletelor de intrare la aceste spectacole vor fi donate campaniei „Artiștii pentru Artiști”, derulate de UNITER în sprijinul artiștilor aflați în dificultate.
Pe lângă aceasta, cei care vor să se implice în această acțiune au la dispoziție următoarele modalități:
Sponsorizări dedicate Campaniei
Donaţii în contul Campaniei
Formularul de 2 % din venitul global
Contul Campaniei „Artiștii pentru Artiști: Fondul de Solidaritate Teatrală
cod IBAN RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.
Cum se achiziționează biletele
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei. Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com. Valabilitatea rezervărilor expiră cu 15 minute înainte de începerea fiecărui spectacol, motiv pentru care spectatorii sunt rugați să ajungă la timp.