Dum. ian. 26th, 2020

Telenovela s-a încheiat. Dan Petrescu a semnat prelungirea contractului cu CFR Cluj

S-a încheiat telenovela plecării lui Dan Petrescu de la CFR Cluj. Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a semnat prelungirea contractului cu campioana en-titre a României.

Petrescu a semnat noul contract cu CFR Cluj până în iunie 2022.

Dan Petrescu a câștigat două campionate alături de clujeni, în sezoanele 2017-2018 și 2018-2019.

Veste excelentă pentru familia CFR-istă la începutul anului 2020! Clubul CFR 1907 Cluj anunță faptul că antrenorul Dan Petrescu și-a prelungit contractul cu echipa noastră!

Astfel, tehnicianul care a contribuit la câștigarea ultimelor două titluri de campioană ale CFR-ului și la parcursul extraordinar din competițiile europene din acest sezon, încununat cu o calificare fantastică în primăvara europeană, a semnat o nouă înțelegere cu clubul nostru valabilă până în vara anului 2022.

Suntem extrem de bucuroși că cel mai bun antrenor român al momentului va continua pe banca echipei noastre și sperăm ca împreună să atingem cele mai înalte performanțe și în sezoanele care urmează!„, au anunțat pe site-ul oficial conducerea din Gruia.

„Bursucul” a reușit în această toamnă s-o califice pe formația din Gruia în „16”-imile Europa League, după un parcurs excelent într-o grupă din care au mai făcut parte Celtic, Lazio și Rennes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.