Terapie cu câini la Cluj-Napoca pentru copiii dependenți de dializă

Un grup de 30 de copii dependenţi de dializă, împreună cu însoţitorii lor, au petrecut Anul Nou într-o tabără organizată de Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie Delia Grădinaru (ADG), la Cluj-Napoca.

De fiecare dată, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, acești tineri se întâlnesc și încearcă să se susțină unul pe celălalt pentru anul care va urma, potrivit Pro TV.

Aceste zile au fost o binecuvântare și o escapadă pentru tinerii care fac dializă chiar şi de trei ori pe săptămână, și au trecut prin mai multe operații.

Mayla, Bes şi Kira sunt căţeii de terapie ai asociaţiei Dog Assist şi au venit în acest an să se lase mângâiaţi de copiii din tabăra organizată la Cluj. Cu toţii s-au bucurat şi spun că pentru ei această tabără este speranţa de care aveau nevoie pentru a începe cu putere noul an.

Printre ei este şi Aryana, care chiar dacă a trecut prin mai multe operaţii chirurgicale reuşeşte să îşi păstreze zâmbetul pe buze: „Eu în tabără am fost la salină, mi-am făcut prieteni noi, am făcut pictură, ne-am distrat„.

Oamenii ăştia îmi sunt prieteni foarte buni care înţeleg prin ce trec, pentru că trec prin ce trec şi ei. M-am simţiţi foarte bine anul acesta, sper că de acum pot să vin în continnuare, m-am simțit foarte bine”, spune Abigail.

Ora de terapie cu animale este unul dintre momentele cele mai apreciate din tabără.

Pentru mine ei sunt ca o a doua familie şi mă bucur mereu să mă întâlnesc cu ei. E o terapie foarte bună, îţi dă o stare de spirit foarte bună„, crede Flavia.

E un eveniment pe care îl aşteptăm în fiecare an şi cu drag venim pentru că în societatea asta – care e apăsătoare – e frumos să întâlneşti atâţia oameni, ca o familie„, menționează George Mosoiu, preşedinte Dog Assist.

Au fost seri de dans, jocuri, activităţi foarte frumoase care i-au detașat de la boală, deşi au trebuit să meargă la dializă de trei ori pe săptămână„, a rezumat Emanuel Ungureanu, preşedintele ADG.

În fiecare an, asociaţia încearcă să îi aducă împreună pe cât mai mulţi membri, copii cu probleme de sănătate, dependenţi de dializă. Cu ajutorul donaţilor şi a sponsorizărilor aceşti copii au parte de câteva zile fericite în care se pot bucura de viaţa alături de prieteni, care trăiesc aceleaşi probleme ca ei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.