The Cambridge International School in Cluj, singura școală din România acreditată pe curriculum național românesc, curriculum național al Angliei și Tării Galilor (școală primară și gimnaziu), și pe curriculum Cambridge CIE (liceu), s-a clasat pe locul 2 în județul Cluj și respectiv pe locul 26 la nivel național în urma rezultatelor obținute la Evaluarea Națională.
Săptămâna trecută, 16 elevi de clasa a VIII-a, care urmează cursurile pe curiculum românesc au susținut cele două examene, la limba română și matematică, obținând o medie generală pe școală de 9,24, în creștere cu 0,24comparativ cu media din 2014. 99% dintre note au fost cuprinse între 8 și 10, iar cea mai mare medie obținută a fost de 9,80.
La disciplinele de examinare s-au înregistrat patru note de 10, dintre care trei note de 10 la Matematică, și o notă de 10 la Limba și literatura română.
„Suntem extrem de mulțumiți de rezultatele obținute de elevii școlii noastre la examenele din cadrul Evaluării Naționale, cu atât mai mult cu cât obținerea unor note mari nu este o condiție obligatorie pentru admiterea la liceul pe curriculum Cambridge. Considerăm astfel că elevii au fost mai degrabă motivați să învețe pentru ei în primul rând și nu pentru asigurea unui loc în cadrul liceului. Realizările elevilor nu ar fi posibile fără îndrumarea profesorilor noștri implicați și entuziaști care cred, alături de noi, în puterea educației de a transforma viitorul”, declarat Ruxandra Mercea, Director Executiv Transylvania College.
Pentru admiterea în cadrul liceului pe curriculum Cambridge din cadrul Transylvania College, toți candidații, atât cei interni, cât și candidații externi, trebuie să susțină încă două examene, unul la matematică, în limba engleză, și unul de limba engleză. În plus, ei trebuie să se prezinte la un interviu cu directorului liceului.
„Interviul are rolul de a cunoaște fiecare candidat în parte, de a identifica exact nevoile elevilor și domeniul pentru care prezintă un anume interes sau care îi pasionează. Interviul este astfel foarte util în a avea un punct de reper în progresul înregistrat de elev pe parcursul liceului și este un punct de plecare important în a stabili un plan personalizat pentru fiecare elev, în a alege disciplinele pe care le vor studia pe parcursul celor 4 ani de liceu”, a adăugat Ruxandra Mercea.