Fortech, companie de top din Transilvania cu capital românesc, atinge numărul de 700 de ingineri software, distribuiți în trei centre operaționale în Cluj-Napoca, Iași și Oradea.
Fortech și-a extins activitatea și a depășit pragul de 700 de specialiști în domeniul IT și business manageri. Creșterea companiei se reflectă în cele peste 270 de proiecte implementate în ultimii ani pentru mai mult de 165 de clienți, care au apreciat expertiza tehnică și maturitatea companiei în înțelegerea și adaptarea la nevoile tot mai complexe generate de tehnologie.
În ultimul an, 9 din 10 clienți au afirmat că ar recomanda Fortech pentru încrederea pe care le-o transmite organizația în construirea unor parteneriate orientate spre nevoile lor, dar și pentru capacitatea acesteia de a răspunde unor cerințe tot mai sofisticate. Adaptarea la un mediu flexibil și în continuă schimbare, fară a afecta calitatea software-ului, a fost una dintre preocupările Fortech din ultimii ani.
Astfel, compania și-a concentrat eforturile pentru a investi în 3 mari direcții: îmbunătățirea competențelor tehnice ale echipei, dezvoltarea echipei de leadership și de management și optimizarea procesului de dezvoltare și de livrare de software.
Interesul constant pentru furnizarea de servicii de calitate și crearea unui mediu de lucru performant se reflectă în rezultatele obținute până acum, compania fiind inclusă de patru ori în clasamentul Deloitte Technology Fast 500 EMEA și Deloitte Technology Fast 50 CEE.
În ultimul exercițiu financiar, Fortech a înregistrat o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro. Aceasta se datorează în principal profesioniștilor care își desfășoară activitatea în birourile Fortech din Cluj, Iași și Oradea, dar și consolidării relațiilor cu clienții existenți și dezvoltarea de noi colaborări cu parteneri din Europa de Vest și Statele Unite.
La ora actuală, activitatea centrelor regionale din Iași și Oradea s-a intensificat și au ajuns să însumeze un număr de peste 60 de angajați în fiecare locație.
Investiții în dezvoltarea competențelor
Pentru a ține pasul cu exigențele unei piețe dinamice, Fortech investește în mod continuu în dezvoltarea competențelor echipei. În momentul de față, 85% dintre angajații Fortech lucrează în proiecte care adoptă o metodologie de tip Agile.
În ultimul an, echipa Fortech a luat parte la experiențe de învățare din pozițiile de trainer, mentor sau speaker la conferințe naționale și internaționale, cu profil tehnic. Pe lângă dezvoltarea competențelor tehnice, compania investește în programe interne prin care echipa de specialiști în IT își dezvoltă abilitățile de comunicare, lucrul în echipă sau gestionarea conflictelor.
Adițional, Fortech investește în programe de pre-employment și menține relații de colaborare cu facultățile de profil din Cluj-Napoca, Iași și Oradea, dar și cu organizațiile non-profit care dezvoltă proiecte educaționale.
Implicarea în comunitate
Strategia de responsabilitate socială a companiei se concentrează în jurul a patru piloni: educație, sport&sănătate, industrii creative și cauze sociale.
Printre proiectele în care compania a investit în trecutul apropiat se numără:
· Programul educațional dedicat liceenilor, Descoperă-ți pasiunea în IT (DPIT). DPIT este un program de referință pentru Fortech, inițiat de companie în 2014 și dezvoltat ulterior de o organizație non-profit. În cadrul acestuia, tinerii, sub îndrumarea unui mentor, învață să dezvolte aplicații software și experimentează ce înseamnă să lucrezi într-o firmă de IT.
· Susținerea organizației SMURD Cluj, prin sponsorizarea Taberei de Medicină de Urgență SMURD și organizarea de cursuri de prim ajutor pentru angajații și colaboratorii Fortech. Recent, Fortech s-a alăturat cauzei Asociației Beard Brothers Cluj de a cumpăra o ambulanță pentru SMURD Cluj.
· Susținerea festivalului Electric Castle prin dezvoltarea aplicației mobile.
Pentru o imagine completă asupra activității Fortech, puteți consulta ultimul raport anual, publicat pe site-ul companiei, respectiv infograficul cu date statistice, care sumarizează experiența Fortech din ultimul an.
Despre Fortech
Fortech este o companie românească de servicii software, cu sediul în Cluj-Napoca. Cu un număr de peste 700 de angajați și colaboratori, Fortech este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii software din regiune, recunoscută în mod repetat în topul Deloitte ce clasează companiile cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est.
Fortech oferă o gamă completă de servicii software la comandă, acoperind întregul ciclu de viață al aplicațiilor software. Modelul de afaceri al companiei este de a dezvolta parteneriate nearshore dedicate, construind echipe pentru nevoile pe termen lung ale clienților. Peste 165 de clienți au ales Fortech ca partenerul lor de dezvoltare software, printre care T-Systems, Swisscom, Symantec, Pfizer si Renault.