Trei bărbați au fost prinși la Cluj cu arme și muniție deținute ilegal

Polițiștii clujeni au făcut mai multe percheziții în municipiul Gherla, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă neletală fără drept. 

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, au pus în executare joi, 27 mai, șase mandate de percheziție, în municipiul Gherla, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă neletală fără drept, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

„În fapt, în urma activităților de cercetare efectuate de polițiști, a reieșit faptul că trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, din comuna Geaca și Palatca, ar fi deținut fără drept arme lungi și muniție aferentă acestora, acestea fiind păstrate în mai multe imobile de pe raza municipiului Gherla. Ca urmare a perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 2 arme neletale, 2 lunete, mai multe cutii cu alice, 3 cuțite de vânătoare, 4 trofee de vânat și o săgeată metalică”, transmite IPJ Cluj.

În cadrul activităților au participat polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, precum și din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla.

Totodată, activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Cluj și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.