Românii pot intra în Bulgaria fără test COVID și fără certificat de vaccinare

Români care vin din România pot intra în Bulgaria fără să prezinte un test PCR ori antigen negativ, un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau un document care să ateste că s-au vindecat de boală. 

Începând de joi, 27 mai, cetăţenii români care vin din România sunt autorizaţi să intre în Bulgaria prin toate punctele de trecere a frontierei fără a li se mai cere să prezinte un test PCR sau antigen negativ la virusul SARS-CoV-2, un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau un document care să ateste că s-au vindecat de boală, se precizează într-un ordin emis de ministrul sănătăţii, Stoicio Kaţarov, transmite joi BTA, citând un comunicat al ministerului de resort, scrie Agerpres.

Acelaşi ordin impune o interdicţie temporară pentru sosirile din India, Bangladesh, Nepal, Myanmar, Bhutan, Sri Lanka, Pakistan, Maldive, Brazilia şi ţări şi teritorii din Africa. Interdicţia nu li se aplică cetăţenilor bulgari, rezidenţilor permanenţi sau deţinătorilor de permise de şedere pe termen lung şi nici membrilor lor de familie. Aceştia din urmă vor fi obligaţi să intre zece zile în carantină după sosirea în Bulgaria, se menţionează în ordinul ministerial.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.