Turcii au INTERZIS narghileaua în locurile publice

narghileauaFumatul narghilelei, o tradiţie veche de 500 de ani, a fost interzisă de luni în toate localurile publice din Turcia. Cei care vor încălca această regulă vor fi amendaţi şi se poate ajunge chiar şi până la închiderea localului.

Această nouă măsură completează legea referitoare la țigări. Guvernul conservator de la Ankara a început de câțiva ani o luptă împotriva tabagismului.

Legea de interzicere a fumatului în locuri publice, în baruri, restaurante sau cafenele a fost luată în anul 2009. În același an a fost interzis și fumatul narghilelei de către minori. În ultimii ani, din cauza interzicerii fumatului în locuri publice, narghileaua începuse să revină la modă în locurile publice din marile orașe.

Narghileaua este foarte populară în perioada Imperiului Otoman, dar a început să nu mai fie pe placul turcilor începând cu anii `20, când statul a început să se modernizeze, iar țigările au devenit din ce în ce mai populare.

Originile narghilelei sunt la granița Indiei cu Pakistanul și are o vechime de aproximativ 1.000 de ani. Era făcută dintr-o nucă de cocos căreia i se atașa un tub confecționat din tulpina unei plante. În urmă cu aproximativ 500 de ani a pătruns și pe teritoriul Imperiului Otoman, unde a câștigat popularitate printre intelectuali și oamenii bogați. Astăzi, se fumează la narghilea un amestec de tutun cu fructe uscate sau separat fiecare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.