Israelul, ţara unde aproximativ 65% din populaţie a fost vaccinată împotriva coronavirusului, anunţă noi condiţii pentru accesul în ţară de turiştilor străini, în condiţiile în care autorităţile au decis la finalul lunii august administrarea dozei a treia de vaccin. Primirea turiştilor are loc după mai mult de 1 an şi jumătate de la închiderea graniţelor şi mai multe perioade de restricţii severe.
Autorităţile de la Ierusalim au emis un ordin care prevede reluarea turismului internaţional, precum şi noile reguli după care turiştii din majoritatea ţărilor lumii vor putea vizita Israelul, dar, momentan, accesul este permis doar grupurilor organizate din 5 până la 30 de persoane, printr-o agenţie de turism. Agenţia are obligaţia de a transmite lista completă a turiştilor cu minim 2 săptămâni înaintea călătoriei, conform Mediafax.
Începând cu 19 septembrie 2021, turiştii pot intra în Israel cu certificat de vaccinare, test COVID PCR, test serologic şi PCR efectuat la intrarea în ţară, plus PLF completat înainte de plecarea din Romania.
„Turiştii ce fac parte din aceste grupuri trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii: sunt vaccinaţi cu schema completă; nu au trecut mai mult de 6 luni de la imunizare; prezintă la intrarea în ţară un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72h înainte de intrarea în Israel; sunt de acord să efectueze la sosirea pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pe cheltuiala proprie, un alt test PCR şi un test serologic care să ateste efectuarea vaccinului”, potrivit Ministerului israelian de Turism.
Până la sosirea rezultatului, turiştii îşi pot continua călătoria în Israel, conform programului planificat.
Testul efectuat la intrarea în Israel pe cale aeriană costă 80 NIS (circa 105 lei) cu plată în avans sau 100 NIS (circa 132 lei) plată pe loc, în aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.
În cazul în care au trecut mai mult de 6 luni de la imunizarea prin vaccinare, turiştii români nu vor mai putea intra în Israel decât dacă vor avea efectuată şi o a treia doză de vaccin, care să le revigoreze răspunsul imunitar la un eventual contact cu virusul.
Adiţional, turiştii trebuie să completeze şi un formular simplu de localizare, cu maxim 24 de ore înainte de plecarea spre Israel, formular ce conţine informaţii precum data şi tipul vaccinului ce le-a fost administrat, persoane alături de care călătoresc sau ţări vizitate în ultimele 14 zile.
Doar turiştii din ţările de pe lista galbenă şi portocalie pot intra momentan în Israel. România se află pe lista portocalie.