„U” BT Cluj-Napoca, la primul succes din Top 6!

Reveniți în Sala Sporturilor „Horia Demian”, acolo unde le place cel mai mult, baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania au câștigat vineri, 25 ianuarie, fără prea mari emoții confruntarea cu oltenii de la SCM U Craiova, scor 77-62 (20-14, 14-12, 19-19, 24-17), obținând astfel primul succes din Top 6 a fazei a doua din Liga Națională.

Trupa lui Silvășan și-au luat revanșa în fața propriilor fani după începutul ezitant al acestei faze a sezonului și eșecul usturător în primul meci din Top 6 la Pitești (80-79).

Dykes et co. au dominat categoric confruntarea cu oltenii și au preluat conducerea încă din debutul partidei și nu au mai cedat avantajul până la final. Doar sfertul al treilea a fost ceva mai echilibrat, cele două formații înscriind același număr de puncte, 19-19, însă insuficient pentru oaspeți să le pună probleme clujenilor, care s-au distrat sub panoul advers și au oferit și câteva momente spectaculoase.

„Un meci cum ți-ai dori să fie meciurile echipei tale – cu apărare bună, cu dăruire, cu intensitate. Am lăsat o echipă ca și Craiova să înscrie 62 de puncte, ceea ce este foarte puțin pentru ei, am recuperat bine, am recuperat în atac bine, am dat drumul la minge, cele 20 de pase decisive spun totul despre asta. Am reușit să câștigăm fără prea mari emoții, ne doream foarte mult asta pentru că înfrângerea de la Pitești a durut foarte tare și mă bucur că am reușit. Trebuie să fim puternici, să continuăm pe un parcurs bun”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan la finalul jocului.

Următorul meci din Grupa Roșie va fi în deplasare, duminică, 3 februarie, pe terenul formației BC SCM Timișoara, de la ora 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.