„U” Cluj a câștigat derby-ul cu CSM Satu Mare la handbal masculin

Echipa de handbal masculin a Universității Cluj s-a impus, cu scorul de 27-22, în meciul jucat duminică, în fața formației CSM Satu Mare, grupare aflată înaintea acestei runde pe locul secund în Seria B a Diviziei A.

handbal_masculin

Elevii pregătiți de tehnicianul Radu Samoilă au controlat jocul încă de la început, intrând la pauză cu un avans de 3 goluri, scor 14-11. Oaspeții au echilibrat balanța la începutul reprizei secunde, însă clujenii au fost mai lucizi pe final, când și-au asigurat victoria la cinci goluri diferență.

„După cum ne așteptam, am avut un meci foarte greu, împotriva unei echipe bune, echipa de pe locul doi al clasamentului. Sunt foarte mulțumit de victorie, am controlat meciul de la cap la coadă, sunt mulțumit de evoluția și de dăruirea băieților. Totuși încă avem destul de mari sincope, în special în faza de finalizare, lucru ce-l pun pe seama lipsei de experiență și a tinereții lotului meu. Mă bucur că am început cu dreptul acest retur de campionat și sper să continuăm tot așa”, a declarat Radu Samoilă, antrenorul handbaliștilor universitari.

Datorită acestui succes, echipa noastră s-a apropiat de locurile fruntașe ale seriei, fiind pe poziția a 5-a, cu un total de 24 de puncte. Clasamentul este condus de CSM Făgăraș, cu 37 de puncte, în vreme ce pe locul secund a urcat Universitatea Craiova, formație ce a acumulat 30 de puncte.

În următoarea etapă, Universitatea Cluj va evolua pe terenul celor de la CSM Făgăraș, într-o partidă programată pentru weekendul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.