„U” Cluj a remizat cu Măgura Cisnădie, 31-31, după un final controversat de meci! Oficialii Universității vor face contestație la federație! FOTO/VIDEO

Echipa de handbal feminin a Universității Cluj a obținut o remiză, sâmbătă, pe teren propriu, cu Măgura Cisnădie, scor 31-31 (18-14), după un final controversat de meci la care oaspetele au înscris golul egalizator după încheierea timpului regulamentar. Partida a contat pentru etapa a 2-a a Ligii Naționale, sezonul 2016-2017.

17 septembrie 2016, etapa a 2-a a Ligii Naționale
17 septembrie 2016, etapa a 2-a a Ligii Naționale

După o primă repriză dominată de „U” Cluj și încheiată cu un avantaj de patru puncte pe tabelă, 18-14, elevele pregătite de Carmen Amariei au cedat în partea a doua, iar pe fondul unei lipse de concentrare au fost egalate cu zece minute înainte de final, minutul 50 (26-26). Cisnădie a condus pentru prima dată în minutul 51, 26-27, dar Chintoan a restabilit egalitatea. În ultimele secvențe ale meciului a urmat o luptă de care-pe-care, cele două formații au mers la egalitate până în ultima secundă.

În ultimele 10 secunde ale partidei, „decarul” Florin Chintoan a recuperat o minge la mijlocul terenului și a înscris golul de 31-30, însă, pe atacul adversarelor, defensiva Clujului a comis un fault la 9 metri cu două secunde înainte de final, iar Cisnădie a înscris golul egalizator prin Tudor, care a stabilit scorul final, însă gazdele au reclamat că reușita fost marcată după epuizarea timpului regulamentar. Brigada de arbitri a validat golul, chiar dacă a fost înscrisă după ce sirena a anunțat finalul meciului, iar oficialii Universității Cluj au anunțat că vor face contestație la Federația Română de Handbal.

Cea mai bună marcatoare pentru „U” Cluj a fost Florina Chintoan, cu 7 goluri, urmată de Cristian Laslo și Andreea Tetean, ambele cu 6 reușite, Alla Sheiko (5), Cristina Boian (3), Laura Popa (2) și Abigail Vălean (2).

De la Cisnădie, cea mai bună marcatoare a fost Ada Moldovan, cu 8 goluri, urmată de Alina Czeczi (7), Cătălina Cioaric (5), Oana Apetrei (4), Roxana Man (3), Nicoleta Tudor (3) și Stănciulescu (1).

VIDEO cu ultimele două minute din meci

„Meciul nu s-a rezumat la ultima fază a jocului și trebuie să vedem pe caseta video dacă în momentul intrării mingii în poartă timpul de joc nu s-a scurs, pentru că regulamentul zice că dacă timpul terminat și abia după aceea intră mingea în plasă, atunci nu e gol. Eu am auzit sirena și abia atunci o văzusem pe Tudor arucând la poartă și consider în momentul de față că nu a fost gol, dar trebuie să văd pe video acest lucru.

A doua parte a fost mai echilibrată pe fondul unor greșeli tehnice, dar în care cred că fluierașii și-au făcut pe deplin datoria, nici nu vreau să mă gândesc de câte ori pivotul lor a făcut fault în atac și nu vreau să mă gândesc de câte ori am intrat pe culoarul 1 prin fault și nu ni s-a dat nici măcar 9 metri. Cred că practicăm degeaba acest sport dacă aproape în permanență la fiecare joc există contestații și există rapoarte care nu au niciun efect, decât poate doar suspendarea arbitrilor pe o perioadă. Nu înțeleg rolul observatorilor, care sunt la masă și au rolul de a decide dacă a fost sau nu a fost. Nu e normal să întrebi arbitri ce ați decis voi. Pot spune că sunt foarte dezamăgită pentru simplul fapt că chiar dacă vroiam să intru în contact cu ele (n.r. arbitrii), sfidau cu o lejeritate crasă și consider că am fost neîndreptățiți. Întotdeauna se întâmplă acest lucru, nu numai la meciului Clujului. Unele greșeli pot fi făcute și le acceptăm și noi antrenorii și toată lumea pentru că suntem oameni, mai greșim cu toții, dar când observi că lucrul acesta se repetă de prea multe ori, atunci ceva nu e în regulă.

Din păcate la noi încă se practică genul acesta de meciuri. Anul trecut am pățit la fel în anumite meciuri și e greu să tolerezi așa ceva la nesfârșit. Noi categoric vom face contestație după acest meci”, a declarat antrenoarea Universității Cluj, Carmen Amariei.

Următorul joc pentru Universitatea Cluj va avea loc miercuri, 21 septembrie, de la ora 17:30, pe terenul nou-promovatei CSM Bistrița, meciul fiind transmis în direct de Digisport.

Alte meciuri din etapa a 2-a:

HC Dunărea Brăila – CSM Unirea Slobozia 37-25
HC Zalău – CSM București 17-31
Corona Brașov – Danubius Galați
SCM Craiova – CSM Bistrița
CSM Cetate Devatrans – HCM Râmnicu Vâlcea
CSM Roman – CSM Ploiești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.