„U” Cluj continuă drumul spre Liga a 3-a cu un nou succes categoric în eșalonul patru

Universitatea Cluj nu are adversari în Liga a 4-a și a obținut un nou succes categoric sâmbătă, 1 aprilie, pe sinteticul Bazei Sportive „Dan Anca”, scor 5-1 (1-1), împotriva formației CS Unirea 1946 Florești, într-o partidă care a contat pentru etapa a 20-a a sezonului.

Foto © facebook.com/FCUCluj

Floreștenii au reușit să reziste ofensivei Universității Cluj doar o singură repriză, 1-1, Rareș Takacs a deschis scorul în minutul 29, iar două minute mai târziu Unirea a restabilit egalitatea prin Zbînca (31).

Încurajată de cei circa 600 de spectatori prezenți pe micuța tribună a Bazei „Dan Anca”, Universitatea a revenit la conducere după pauză, prin Hațiegan (50), iar Marius Ionescu a înscris cu o lovitură de cap câteva minute mai târziu (66). „Veteranul” Dorin Goga a dus scorul la 4-1 (’76), iar noua senzație din atacul „șepcilor roșii”, senegalezul care a trecut și pe la Brescia, Gasbi Seck, a închis tabelă la 5-1 cu un șut perfect la vinclu (’81).

Echipa de start a Universității: Man – Budăcan, Abrudan, Irimie, Manu – Giurgiu, Rogozan – Takacs, Hațiegan, Goga – Lemac.

În urma acestui succes, clujenii au acumulat 49 de puncte, fiind la trei puncte de ocupanta locului secund, Sticla Arieșul Turda, pe care o va întâlni etapa viitoare, pe teren propriu, sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 19:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.