„U” Prodvinalco, prima victorie a sezonului în Superliga CEC Bank!

Rugbyiştii de la „U” Prodvinalco au obţinut sâmbătă, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, prima victorie în Superliga CEC Bank, în faţa nou-promovatei ACS Tomitanii Constanța, scor 9-3.

În această întâlnire nu s-a consemnat nicio încercare, toate punctele fiind marcate din lovituri de pedeapsă. Ionuț Mazăre a concretizat două tentative de țintă, Victor Dumitru una și astfel, la pauză, clujenii conduceau cu 6-3. Cu puțin timp înainte de final tot Ionuț Mazăre s-a evidențiat din fața butului constănțean și „U” Prodvinalco a câștigat partida, 9-3.

„Așteptam de trei etape această victorie. A fost un meci greu, exact cum ne așteptam. Am arătat că suntem o echipă pe toată durata jocului, am suferit mult, dar victoria e meritată și e un mare plus. Muncim ca să câștigăm meciuri. Acum suntem mai liniștiți deoarece a fost o mare presiune pe noi. Am pierdut meciul de la Dinamo la mustață, meciul de la Buzău trebuia să îl câștigăm detașat, cred eu, și atunci am avut o mare presiune deoarece nu veneau victoriile. În final, a venit și victoria și ne bucurăm”, a declarat Horea Hîmpea, tehnicianul universitarilor.

La finalul acestei etape, „studenții” ocupă locul șase cu șapte puncte, iar Tomitanii Constanța sunt pe poziția a șaptea cu cinci puncte în clasamentul Superligii CEC Bank.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.