Ucraina: Președintele parlamentului a demisionat; Viktor Ianukovici a părăsit Kievul

ianukovic viktorPreședintele parlamentului ucrainean, Volodimir Rîbak, un apropiat al șefului statului, Viktor Ianukovici, și-a dat demisia sâmbătă, a anunțat vicepreședintele forului legislativ în timpul ședinței, transmite AFP.

Rîbak a demisionat după ce mai mulți deputați ai Partidului regiunilor, aflat la putere, au anunțat că părăsesc această formațiune politică.

Opoziția ucraineană a făcut apel sâmbătă la destituirea președintelui Viktor Ianukovici și convocarea de alegeri prezidențiale anticipate până pe 25 mai, relatează AFP.

„Cerem convocarea de alegeri prezidențiale anticipate până pe 25”, a declarat Kliciko, unul dintre liderii opoziției.

„Parlamentul trebuie să adopte o rezoluție care să ceară ca Ianokovici să-și dea demisia”, a adăugat Kliciko.

Protestatari ucraineni au afirmat c-au preluat controlul asupra clădirii administrației prezidențiale din centrul Kievului, în timp ce opoziția insista sâmbătă pentru demisia președintelui Viktor Ianukovici, relatează agenția Reuters.

„El (n.r. Ianukovici) nu este aici, niciunul dintre oficialii săi sau altcineva cu legături directe cu administrația nu se află aici”, a declarat un lider al protestatarilor, Ostap Krîdîk, unui corespondent al Reuters în incinta administrației prezidențiale.

El a precizat că protestatarii nu au folosit forța pentru a intra în clădirea administrației prezidențiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.