Uioreanu rămâne în arest preventiv, dupa inca o contestatie

Uioreanu a încercat în zadar să scape de arestul preventiv, după ce a contestat decizia instanţei din data de 16 septembrie. Preşedintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Cluj s-a prezentat marți la Curtea de Apel Cluj, însă nici de această dată încercarea de eliberare nu a fost una de succes.

horea uioreanu

Instanța a respins azi contestația formulată de președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, împotriva deciziei Tribunalului Cluj de săptămâna trecută, care prelungea perioada arestului preventiv cu încă 30 de zile.

Instanta Tribunalului Cluj a decis in data de 16 septembrie mentinerea arestului preventiv pentru preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Avocaţii lui Uioreanu au cerut săptămâna trecută ca inculpatul să fie mutat în arest la domiciliu, ţinând cont că se află la a patra prelungire a mandatului de arestare, însă magistraţii au respins solicitarea. În urma deciziei magistraţilor clujeni, Uioreanu a rămas în continuare după gratii, întrucât arestul preventiv a fost prelungit cu încă 30 de zile.

Alături de Uioreanu sunt judecaţi şi oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean.

Pe 23 iunie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Uioreanu, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, alături de oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean. Cei trei se află în arest preventiv încă din 29 mai. Tot atunci, Tribunalul Cluj a dispus prelungirea mandatelor de arestare preventivă pentru încă 29 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.