Un avion fara pilot a fost construit la Ramnicu Valcea. FOTO

Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) a finalizat constructia aeronavei fără pilot denumită Air Strato, ce urmează să intre în perioada de teste, conform unui anunț al Asociației.

aeronava fara pilot ARCA

„Aeronova face parte dintr-o familie mai mare de aparate automate, care vor îndeplini misiuni variate pentru ARCA și partenerii săi. Primul prototip este finalizat și este gata pentru teste”, se arată în sursa citată.

Conform comunicatului, după încheierea testelor, ARCA va oferi și o versiune comercială, care va fi disponibilă în România doar pentru mediul privat.

Air Strato este versiunea cea mai mare, având o anvergură de 16m și este destinată zborului stratosferic la o altitudine de 18 km. Aeronava este propulsată cu motoare electrice și are o autonomie de 7 ore, folosind numai bateriile interne și de trei zile cu panouri solare. Prototipul a fost constuit la Râmnicu Vâlcea.

Aeronava poate transporta o sarcină de 30 kilograme la altitudinea menționată, echipamentul variind în funcție de misiune. Echipamentul poate fi înlocuit cu containere suplimentare de baterii pentru misiuni având o durată mai mare, se menționează în comunicat.

Cea de-a doua versiune a prototipului se află încă în construcție și va avea un tren de aterizare escamotabil și avionică îmbunătățită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.