Un bilet neobligatoriu la Jazz in the Park te duce la festivalul Blaj aLive Festival

Cea de-a doua săptămână a tombolei Fondului Jazz in the Park te trimite la Blaj aLive Festival. Cumpără de azi, luni 30 mai, și până duminică, 5 iunie, un bilet neobligatoriu la Jazz in the Park și poți câștiga abonamente la Blaj aLive. Doi dintre cei care intră în concurs merg să petreacă pe Câmpia Libertății în 18-19 iunie.

Fondul te trimite la Blaj

Biletul neobligatoriu îl poți cumpăra de aici:

Unde merg banii care se adună din bilete neobligatorii?

Jazz in the Park e un festival cu intrare liberă. Ideea de bilet neobligatoriu a apărut pentru că organizatorii festivalului își doresc să susțină diverse cauze și proiecte și s-au gândit că e o oportunitate frumoasă pentru toți să contribuim, să punem umărul, fiecare câte puțin. Anul acesta Fondul Jazz in the Park este dedicat artei experimentale, iar acestea sunt proiectele care vor fi finanțate din donațiile comunității Jazz in the Park:

Moara

Moara este un proiect care constă în construirea unei instalații din lemn sub forma unei punți sau a unui loc de șezătoare. E vorba despre un pod pietonal care va fi ridicat peste Canalul Morii, într-un loc cu verdeață unde oricine va putea să evadeze din aglomerarea urbană. Inițiatorii proiectului își propun astfel să recupereze o parte din istoria industrială și umană a Clujului de altădată. Proiectul îmbină artele vizuale cu sculptura și dulgheria. Locul în care va fi amplasat podul pietonal va fi stabilit în urma unei documentări și în colaborare cu autoritățile locale.

Jazz of the Park – Our Environment Remixed

Sunetele parcului pot să creeze muzică, iar fiecare dintre noi putem contribui la un astfel de proiect. Ideea presupune realizarea unui pupitru de muzică electronică care să funcționeze pe baza sunetelor înregistrate în parc. Sistemul va fi gândit pentru interacțiune astfel încât fiecare vizitator va avea ocazia să creeze muzici electronice din sunetele copacilor, păsărilor, mediului în care va fi amplasat sistemul de sunet.

Măscărici-reinterpretarea cărților de joc multiculturale

26 de ilustratori grafici își unesc talentul pentru a crea un set special de cărți de joc. Fiecare ilustrator își folosește propria imaginație în stabilirea elementelor ce compun îmbrăcămintea țării alese. Este o reinterpretare contemporană a Păcăliciului pe care l-am jucat când eram mici. Se îmbină astfel artele vizuale cu designul.

În cazul în care se vor aduna din donații mai mult de 15.000 euro, vor fi susținute și următoarele proiecte, în ordinea stabilită de juriu: Glow, Reintegrare și Teen Spirit.

Cumpără un bilet neobligatoriu prin rețeaua BiletMaster.ro și susții comunitatea Jazz in the Park. Poți cumpăra biletul de aici, la prețul de 10 lei: https://www.biletmaster.ro/ron/Event/47003516/Fondul-Jazz-in-the-Park

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.