Un clujean din Australia este primul român care a votat la Europarlamentareși Referendum: „Sper ca într-o bună zi să mă pot întoarce acasă, la Cluj, fără regrete”

Primul român care a votat la alegerile europarlamentare și la Referendum este un clujean, Dan Coroian-Vlad, stabilit în Auckland, Noua Zeelandă.

Bărbatul speră că într-o bună zi să se întoarcă la Cluj, acasă, fără regrete.

„1-0 împotriva hoției!

Acum 4 ani, la alegerile prezidențiale, mă găseam în aceeași locație și aceeași postură, de-a fi primul care își dă votul. Atunci, cu maximă disperare îmi arătam degetul mijlociu aceleiași grupări mafiote deghizate în partid politic, care parazitează, până la blocaj, țara.

Ei bine, aparent nu s-a schimbat nimic, sau mai rău: am ignorat ultimele alegeri parlamentare și o parte dintre noi ne-am lăsat amagiți de un discurs populist, utopic, ce masca interese proprii. Am ajuns din nou conduși de hoti și de tâmpiți, dar diferența e că, acum, avem cu cine vota, avem speranța că buboiul se sparge și cumva, încet, așezat, ieșim din marasm.

Și vom ajunge departe. Îmi pun speranța în voturile care vor urma, sunt convins ca putem schimba multe, alături de oameni politici noi, educați, onești. Sper ca într-o bună zi să mă pot întoarce acasă, la Cluj, fără regrete.

Hai ca se poate!”, a scris clujeanul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.