Un clujean se pregăteşte pentru Ultramaratonul de la Polul Nord alergând la bustul gol prin oraş!

Un clujean în vârstă de 33 ani, Vlad Pop, s-a hotărât să alerge la Ultramaratonul Arctic de la Polul Nord pentru copiii care suferă de o boală gravă.

Tânărul îşi face antrenamentul pentru lupta cu gerul de la Polul Nord alergând la bustul gol şi în pataloni scurţi pe străzile din Cluj-Napoca, chiar şi pe ninsoare.

Vlad Pop va alerga în cursa de 93 de kilometri din martie de la Polul Nord, care se va desfăşura în condiţii extreme. Acesta primeşte donaţii pentru fiecare kilometru alergat, iar toţi banii vor merge către copii.

„Startul poate sa aiba loc la -20 si cel mai frig a fost -60 intr-unul dintre ani”, spune Vlad Pop la PROTV.

Până nu demult acesta era clovn într-un mall din Cluj.

„Unii ma incurajeaza, altii fac fotografii, altii ma intreaba de ce alerg asa. Motivatia de a alerga pentru copii m-a ajutat pentru ca si eu am pierdut pe cineva in familie si stiu cum este aceasta boala”, mai spune el.
 
Nici Craciunul, nici Revelionul nu l-au tinut la caldura.

„De sarbatori m-am antrenat in fiecare zi, am alergat si in noaptea dintre ani”, mai spune el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.