Un cunoscut interlop clujean, arestat pentru trafic de droguri!

Procurorii DIICOT alături de poliţişti clujeni au efectuat săptămâna trecută mai multe percheziţii domiciliare la persoane bănuite de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

„La data de 23 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat trei percheziții la locuințele unor persoane bănuite de operațiuni cu substanțe psihoactive”, arată reprezentanţii IPJ Cluj.

În urma cercetărilor a reieşit că, în perioada 2016-2018, persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani din Cluj-Napoca ar fi procurat, comercializat şi deţinut pentru consum propriu substanţe psihoactive.

S-a descoperit în urma percheziţiilor domiciliare aproximativ 10 grame de substanţe psihoactive, 1 gram de canabil, 1600 de lei, instrumente de consum, un laptop şi telefoane mobile, toate fiind ridicate pentru continuare cercetărilor.

Polițiștii au pus în aplicare 4 mandate de aducere, iar unul dintre cei implicați, un bărbat, de 30 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurori, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive.

La data de 24 martie a.c., bărbatul a fost prezentat Tribunalului Cluj, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

La acțiune au participat și luptători de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Bărbatul reținut se numește Pintea Sergiu Dan, zis „Căposu”, și este considerat un dur în lumea interlopă clujeană. În 2011, gruparea lui „Căposu’, Tripon Ionut Vasile, Ferenti Alin si Pintea Sergiu Dan, au bătut un culturist din cartierul Manastur. Sportivul a fost fugărit de cei trei dinspre Piata Avram Iancu și prins în fața Institutului Teologic Protestant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.