Un nou pod va fi construit peste Someș și va lega străzile Oașului de Răsăritului

Primăria Cluj-Napoca va demara construcția unui nou pod peste râul Someșul Mic, care va face legătura între străzile Oașului- Răsăritului, decongestionând astfel traficul și creând o importantă legătură rutieră pentru această zonă.

În ședinta de Consiliu Local din 10 septembrie a fost supusă spre aprobare documentația și indicatorii tehnico-economici pentru această investiție, cu o valoare estimată de 24.412.696, 13 lei.

Podul, cu o suprastructură metalică, va avea o lungime de 57,90 ml, o lățime de 26 ml, 2 piste de biciclete și 2 trotuare.

În prezent, legătura între zona industrială Clujana și Piața Gării se face peste poduri aflate la distanțe destul de mari, ajungându-se astfel la o intensitate a traficului mare pe artere rutiere care deservesc alte zone, oricum aglomerate.

Construirea podului și amenajarea intersecțiilor aferente vor contribui la fluidizarea traficului auto, precum și la posibilitatea realizării unor activități economice și recreative în parcurile din zonă (pietoni, bicicliști).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.