Un restaurant din Cluj îşi oferă toate încasările obţinute în două zile pentru tânărul salvator Mihai Hirișcău, bolnav de cancer de piele, iar toţi angajaţii îşi vor dona ziua de lucru! Costul operaţiei se ridică la 80.000 de euro!

Restaurantul cu specific italian din Cluj-Napoca, Pastellini (str. Iuliu Maniu, nr. 21), îşi va dona toate încasările pe care le va obţine joi şi vineri, 29-30 noiembrie, unui tânărul, Mihai Hirișcău, care suferă de o formă de cancer de piele, al cărui tratament se ridică la 80.000 de euro, sumă de care familia acestuia nu dispune. Operaţia va putea fi realizată doar în Israel.

De asemenea, toţi angajaţii restaurantului îşi vor dona ziua de lucru pentru tânărul care împreună cu câinele său au participat la zeci de misiuni de salvare în ultimii ani.

„Clujenii sunt oameni faini şi ne bazăm pe voi săptămâna aceasta. Joi şi vineri voi mâncaţi, noi donăm.

Ştim că e greu să ajutăm pe toată lumea, dar dacă ne unim puterile putem face diferenţa în viaţa unui om. Mihai Hiriscau e un tânăr care suferă de o formă de cancer de piele care are tratament, însă în Israel şi cheltuielile se ridică la 80000 €, bani de care familia lui nu dispune.

Angajaţii noştri îşi donează ziua de lucru, iar noi donăm tot ce incasăm de la voi. Tu ce faci joi şi vineri?”, se arata in mesajul postat pe pagina restaurantului.

Mihai Hirişcău are 28 de ani şi e un tânăr ca mulţi alţii. A terminat liceul, apoi facultatea. Lucrează ca inginer în robotică la Emerson. De patru ani, împreună cu câinele său Diesel, sunt voluntari harnici şi dedicaţi Asociaţiei pentru Câini de Salvare Transilvania, iar tânărul îşi petrece mare parte din timpul liber pregătindu-se să salveze vieţi împreună cu câinele lui şi participând la misiuni de căutare şi salvare. A făcut toate acestea în condiţiile în care, în 2007, la doar 18 ani, a fost diagnosticat cu metastază de melanom (cancer de piele) şi a fost operat de nodul cervical.

„A urmat apoi chimioterapie. În 2010, cancerul a recidivat şi a fost operat din nou. Au urmat investigaţii în Austria şi Germania şi o nouă operaţie pentru corectarea celei vechi. În decembrie anul trecut, întorcându-se extrem de mândru de la un examen pentru câini de salvare din Austria, unde luase premiul I împreună cu Diesel, s-a prezentat la un nou control de rutină. A aflat atunci că are un chist pe plămâni. Era o nouă metastază. A urmat o operaţie şi în luna mai a început un tratament de imunoterapie care promitea mult şi lucrurile păreau să se liniştească. Cu toate acestea, în septembrie, o hemipareză apărută brusc l-a trimis înapoi la spital. Diagnosticul a fost dur. Apăruseră cinci noduli pe creier. Din nou operaţie, radioterapie şi acum speranţa apare sub forma unui tratament revoluţionat pe care îl poate urma la o prestigioasă clinică din Israel”, au precizat reprezentantii Asociaţiei pentru Câini de Salvare Transilvania.

„Ei au plătit până acum aproape 8000 de euro pentru deplasări la controale, analize în străinătate şi îngrijire. În condiţiile în care timpul era extrem de important, noi, colegii voluntari din Asociaţia pentru Câini de Salvare Transilvania am decis că un om care a arătat atâta dedicaţie pentru ajutorarea altor oameni trebuie ajutat la rândul lui. Haideţi să facem ca urarea de multe ori banală şi deseori goală de sens «La mulţi ani» să sune altfel pentru Mihai”, au transmis colegii tânărului.

Pentru donații:

Conturi deschise la Banca Transilvania
LEI: RO17BTRL01301201N09358XX
EURO: RO96BTRLEURCRT00N0935801
Titular: Rodica Hiriscău
REVOLUT: GB94LOYD3080 1243 0004 24
BIC: LOYDGB2L
Referință: 28140281

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.