USR-PLUS a cucerit Cluj-Napoca, fief tradițional liberal condus de Emil Boc! Alegerile locale se anunță interesante!

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, Alianța 2020 USR-PLUS a câștigat detașat alegerile europarlamentare din 26 mai, devansându-i pe liberali cu un rezultat surpriză, iar alegerile locale din luna iunie a anului viitor se anunță extrem de interesante.

Deși la nivel național, PNL a câștigat alegerile cu 27%, cu mult peste PSD (23,50%), în fieful tradițional condus de primarul Emil Boc clujenii au votat masiv Alianța USR-PLUS la europarlamentare, iar liberalii clujeni au primit o lovitură dură acolo unde îi doare mai tare și au emoții serioase în perspectiva alegerilor locale de anul viitor.

Astfel, Emil Boc nu mai are garanția câștigării celui de-al cincilea mandat în fruntea municipiului Cluj-Napoca, iar dacă Alianța USR-PLUS va avea un candidat puternic am putea asista la o schimbarea istorică a conducerii orașului de pe Someș.

Deși nu avem încă cifrele oficiale, potrivit numărătorii paralele, pe surse, Alianța USR-PLUS obține un scor zdrobitor, de circa 40%, pe municipiul Cluj-Napoca, al doilea oraș al țării, în timp ce PNL doar 29%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.