Veste bună. Cresc alocațiile din 1 februarie

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a făcut anunțul mult așteptat, miercuri seară, referitor la majorarea alocațiilor de la 1 februarie și cum se vor majora, potrivit impact.ro.

Data de 1 februarie ar reprezenta doar primul termen de la care vor fi acordați mai mulți bani lunar, în anul 2021, pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.

Potrivit ministrului Muncii, alocațiile copiilor din România vor intra majorate cu un procent de 20%, în luna februarie. Astfel, copii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani vor beneficia de suma de 214 lei pe lună, așa cum a anunțat Raluca Turcan, pe pagina ei de Facebook, încă de la finalul anului trecut.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, scria atunci Raluca Turcan.

De asemenea, ministrul Muncii a precizat, miercuri seară, la TVR 1, că alocațiile pe care le vor primi lunar copiii mai mici de doi ani, precum și cei cu dizabilități, cu vârsta de cel mult 18 ani, vor fi majorate cu o sumă mai mare.

„Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”, a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale, care s-a referit și la faptul că alocațiile copiilor din România ar putea fi majorate din nou, până la finalul anului 2021.

Totodată, Raluca Turcan a spus că urmează să se stabilească dacă se va menține și cea de-a doua tranșă de 20% pentru majorarea alocațiilor copiilor. Această creștere ar putea să aibă loc în vara acestui an, în luna iulie sau în august.

„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a declarat Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.