Veste foarte bună pentru studenții de la UMF „Iuliu Hațieganu” interesați să profeseze în Franța!

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a semnat contractul de parteneriat cu UNESS International – Universitatea Digitală a Sănătății și a Sportului din Franța, pentru accesul la platforma educațională digitală franceză SIDES NG, ce le permite studenților și absolvenților francofoni să se pregătească pentru ECN – examenul național de internat (echivalentul examenului de rezidențiat în Franța).

Prof. dr. Daniel Mureșan, prorector responsabil cu Dezvoltarea Academică şi Administraţia Universitară în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, a afirmat că „în urma acestui parteneriat, studenţii francofoni din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” vor beneficia de accesul la platforma digitală SIDES dedicată diseminării, îmbunătăţirii și monitorizării individuale a cunoștinţelor medicale dobândite, aceasta fiind de un real folos pentru studenţii francezi, dar și români, care doresc să își îmbunătățească performanțele în vederea susținerii examenului ECN”.

Pentru studenții liniei de studiu în limba franceză, angajarea lor în Franța, după absolvirea Facultății de Medicină, este condiționată de participarea la examenul național de internat – ECN (Examen Classant National). „Acest examen constituie un punct de răscruce în cariera lor profesională, dar reprezintă și un element esențial de evaluare a modului în care i-am format”, a mai precizat prof. dr. Daniel Mureșan. Examenul ECN este diferit de concursul nostru de rezidențiat, atât prin modul în care decurge (întrebări cu răspunsuri multiple, dosare clinice progresive, cazuri simulate, lecturi critice de articol – totul în format digital), cât și prin modul în care este pregătit. Încă din anii studenției, studenții francezi au acces la o bază de date de întrebări, la dosare clinice progresive și la simulări de examen pe o platformă electronică care le este accesibilă online. 

Prin obținerea acordului UNESS International pentru accesarea ecosistemului educațional digital SIDES NG, destinat învățării și formării cunoștințelor în domeniul sănătății, absolvenții ciclului de licență vor avea acces la Banca Națională de Pregătire, care le permite să se instruiască într-un mediu identic cu ECN. Această bancă, care este actualizată în permanență, conține acum aproape 80.000 de întrebări izolate și 3.900 de dosare progresive concepute de către facultățile franceze. Ca universitate parteneră, UMF “Iuliu Hațieganu” va avea statistici de urmărire a comunității sale de studenți și un spațiu dedicat cadrelor didactice pentru a crea, trimite și a împărtăși conținut educațional. În cele din urmă, acest conținut va putea fi distribuit și altor universități.

„Conducerea UMF “Iuliu Hațieganu” și a Facultății de Medicină a avut o preocupare constantă de a oferi studenților noștri francezi accesul la aceleași condiții de pregătire pentru ECN, la fel ca studenții de la facultățile de medicină din Franța. Acest demers s-a întins pe durata ultimilor 8 ani, a fost dificil și a necesitat multiple discuții cu autoritățile franceze de nivel înalt. În acest demers am fost sprijiniți de Asociația Studenților Francezi din Facultatea de Medicină (CMC – Corporation Médicale Cluj), de ambasadorii Franței în Romania, de Consulatul Francez și de Centrul Cultural Francez”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și fost decan al Facultății de Medicină, în perioada 2008-2019.

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și UMF „Grigore T. Popa” Iași sunt primele universități din Europa Centrală și de Est care pun la dispoziția studenților o astfel de platformă.

UMF „Iuliu Hațieganu” este universitatea de medicină și farmacie din România cu cei mai mulți studenți internaționali, peste 2.500, dintre care, aproape 1.500 sunt studenți francofoni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.