Victorie importanta pentru baschetbaliste in fata Rapidului

Echipa de baschet feminin a Universitatii Cluj a reusit sa se impuna, sambata, cu scorul de 65-55, in meciul disputat in Sala Sporturilor „Horia Demian”, impotriva formatiei Rapid Bucuresti.

Desi au fost conduse in primul sfert cu 25-13, elevele pregatite de antrenorii Florin Covaciu si Mihai Coldea au reusit sa intoarca rezultatul, castigand urmatoarele trei sferturi la o diferenta care le-a adus prima victorie din 2015 (14-9, 17-10 şi 21-11).

stephanie gardnerStephanie Gardner a fost in forma de zile mare, reusind un „double-double”, 27 de puncte, 11 recuperări şi 5 pase decisive, fiind considerata cea mai bună jucătoare de pe teren. Urmatoarele pe lista marcatoarelor la „U” Cluj au fost: Emese Gal, sportivă ce a reuşit 15 puncte, 3 recuperări şi o pasă decisivă, Teodora Neagu (12 puncte), Iulia Raileanu (6 puncte) si Irina Gavrila (5 puncte).

„Felicit fetele pentru că au muncit până la sfârşitul meciului şi sper ca rodul muncii lor să se vadă şi în următoarele două partide, jocuri pe care vrem să le câştigăm”, a declarat antrenorul Florin Covaciu pentru u-cluj.ro.

In urma succesului de sambata, clujencele au acumulat 22 de puncte şi se afla pe locul 11 in Liga Nationala, la patru puncte distanţă de play-off.

În următoarea etapă, „U” va întâlni, în deplasare, formaţia CS Nova Vita Targu Mures, partida programata miercuri, 21 ianuarie, de la ora 17.00.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.