Echipa de rugby a Clubului Sportiv Mănăștur a câștigat categoric prima partidă internațională disputată în scurta ei existență, sâmbătă, 7 martie, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, cu scorul de 38-0, împotriva formației Budapest Exiles.
Acest prim meci face parte dintr-o serie de trei partide amicale disputate anual între cele două formații, iar echipa care câștigă două dintre cele trei meciuri va intra în posesia trofeului „Matthias Corvin”, ce va fi realizat de studenții de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Antrenorul echipei naționale de rugby a României, Lynn Howells, a fost prezent la meciul din Parcul Babeș și s-a declarat impresionat de meci.
În deschiderea meciului de sâmbătă, echipa de rugby feminin a Universității Cluj a jucat împotriva reprezentantelor echipei Budapest Exiles, pe care le-a învins fără drept de apel. La finalul meciului, fetele au primit câte o floare din partea jucătorilor cu ocazia zilei de 8 martie.
INEDIT. Trei jucători de la Budapest Exiles le-au oferit „cadou” frumos de 8 martie fetelor prezente în Parcul Babeș printr-un scurt moment de exhibiționism pe terenul de rugby la finalul meciului, aceștia au alergat în pielea goală pe teren, spre amuzamentul tuturor. Aceasta este o tradiție des întâlnită în străinătate la partidele sportului cu balonul oval.
Mai multe fotografii AICI.






