Handbalistele de la „U” Alexandrion s-au impus, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 23-22 (10-13), în fața formației CSM Ploiești, într-o partidă care a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii Naționale.
Elevele pregătite de Carmen Amariei au fost conduse pe tabelă până în minutul 46 al reprizei a doua, când au preluat conducerea (17-16) și nu au mai cedat avantajul până la finalul jocului.
În urma acestui succes, clujencele acumulează 23 de puncte în clasamentul Ligii Naționale și se află pe locul 10.
Cristina Laslo a fost cea mai bună marcatoare pentru „U” Alexandrion, cu 7 goluri, urmată de Magda Paraschiv – 6, Andreea Tetean – 5, Laura Popa – 1, Corina Biriș – 1, Roxana Cîrjan – 1, Florina Chintoan – 1, Abigail Vălean – 1.
Eliminări: 6/7 x 2 min
Aruncări de la 7 m: 8/6
„Obiectivul nostru este ca de la joc la joc să ne îmbunătățim relațiile, prima repriză cred că a fost una neașteptat de proastă, în schimb atitudinea în a doua repriză a făcut să câștigăm acest meci. Schimbarea atitudinii a fost cheia meciului. Pentru noi toate meciurile sunt dificile, atâta timp cât avem un lot restrâns, un lot care își dorește foarte mult și cred că cu o abordare foarte bună, așa cum am avut-o astăzi în a doua repriză, sperăm să ne luăm cele trei puncte puse în joc la Deva.
Am spus-o de la început că această echipă nu are cum să retrogradeze, ea trebuie să rămână în Liga Națională și va face tot posibilul. Mai avem foarte mult până la finalul campionatului, deocamdată faptul că fetele joacă uneori mai prost, dar foarte bine în a doua repriză, ne dă speranțe că acest obiectiv poate fi atins”, a declarat antrenoarea Carmen Amariei la finalul jocului.
Etapa următoare, clujencele vor întâlni, în deplasare, formația CSM Cetate Devatrans, miercuri, 11 martie, ora 20:00.
