Vin banii de la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat astăzi, că producătorii de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate pot vacadepune începând de luni, 10 iunie până în 15 iulie, cererile pentru obţinerea sprijinului financiar acordat din fonduri europene. De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci sau de de bivoliţe de lapte dar şi  cei care deţin taurine din rase pentru carne.

Există însă şi câteva condiţii generale pe care trebuie să le îndeplinească fermierii. Cea mai importantă condiţie vizează localizarea exploataţiilor în zonele defavorizate din România. Potrivit APIA, ajutorul poate fi solicitat de către orice fermier care deţine un număr cuprins între două şi 15 capete vaci de lapte. De acest sprijin financiar vor beneficia şi fermierii care deţin un efectiv de maximum 50 capete  de bivoliţe de lapte. În ceea ce priveşte crescătorii de taurine din rase de carne, se poate solicită ajutor specific pentru un efectiv total de maxim 90 capete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.