Viorel Hrebenciuc a fost pus sub acuzare de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar privind intervenţii la CNA. Surse judiciare au confirmat, pentru Realitatea TV, că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a fost citat astăzi, la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile care-i sunt aduse întru-un dosar care vizează posibile fapte de corupţie.
Potrivit Realitatea TV, Hrebenciuc ar fi intervenit pe lângă mai mulţi membri ai CNA pentru a-l ajuta pe primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheoghe Ştefan, să obţină licenţa pentru televiziunea Giga TV.
Ancheta a fost deschisă în urma unei sesizări depuse de deputatul PP-DD Liliana Mincă.
„Sunt o victimă colaterală. Mi s-a adus la cunoştinţă că sunt suspect în această cauză”, a declarat Hrebenciuc, la ieşirea de la DNA.
