Vlad Munteanu, primul care părăsește Universitatea Cluj după retrogradare

Administratorul special al Universității Cluj, Vlad Munteanu, și-a anunțat demisia de la Universitatea Cluj, după ce echipa a retrogradat matematic.

vlad munteanu-w800-h600

Contestat vehement de suporteri în ultimele meciuri, Munteanu a comentat situația clubului rămas fără principalul sprijin financiar, cel al lui Florian Walter.

„Este o decizie dificil de luat, dar cred că e spre binele Universităţii. Aş fi vrut să rămân la U şi în Liga a II-a sau în orice eşalon ar ajunge echipa, decizia nu e legată de ratarea obiectivului şi retrogradare. Simt că sunt vinovatul de serviciu, orice aş face, dar înţeleg supărarea suporterilor. Sunt conştient că am făcut şi greşeli, mi le asum. Echipa a fost într-o situaţie dificilă, a apărut şi situţia domnului Walter, un om care a sprijinit enorm acest club în ultimii şase ani”, a spus Munteanu, citat de Mediafax.

Acesta a ținut să le mulțumească antrenorilor Adrian Falub şi Cristi Pojar pentru faptul că au preluat echipa într-o perioadă dificilă, după două înfrângeri consecutive în debutul returului. „Falub, Pojar, alături de întregul staf, merită toate aprecierile pentru că au preluat echipa şi au luptat până în ultima secundă. Sunt bucuros că am avut ocazia să colaborăm”, a mai afirmat el.

Acesta rămâne în funcţie până la convocarea unei noi Adunări Generale a Creditorilor, aşa cum prevede legea insolvenţei.

Vlad Munteanu a fost numit în funcţia de administrator special în luna noiembrie a anului 2013.

Universitatea Cluj este matematic retrogradată în eșalonul secund după înfrângerea cu 1-2 suferită în deplasare, cu Oțelul Galați, în penultima etapă a Ligii I. Clujenii vor mai disputa două partide în acest sezon: miercuri, pe teren propriu, cu Ceahlăul, în ultima etapă a Ligii I, iar duminică, pe Arena Naţională, în finala Cupei României, contra formaţiei Steaua Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.