Volei masculin: „U” Cluj, la a patra frângere consecutivă!

Echipa de volei masculin a Universităţii Cluj nu se regăseşte şi a bifat a 4-a înfrângere consecutivă din tot atâtea partide disputate în sezonul regulat al Diviziei A1, duminică, împotriva echipei L.P.S. Piatra Neamt, scor 1-3.

Clujenii au cedat în primele două seturi (15-25 / 21-25), dar l-au câştigat pe al treilea după un joc foarte bun făcut de elevii lui Bogdan Tănase (25-23). În setul 4 au continuat evoluţia bună din cel de-al treilea, au preluat conducerea pe tabelă în repetate rânduri, dar nu au au reuşit să fructifice avantajul avut şi astfel „nemţenii” au întors rapid rezultatul în favoarea lor şi au luat setul.

„Universitarii” rămân în continuare „lanterna roşie” a campionatului după primele patru partide disputate.

Alb-negrii se deplasează etapa viitoare la Constanţa pentru confruntarea cu liderul campionatului, Tomis, în 03.11.2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.