Voleibalistele au pierdut, băieții au câștigat

Sâmbătă, 7 februarie, Sala Sporturilor „Horia Demian” a găzduit meciurile de volei ale formațiilor Universității Cluj.

volei

În prima partidă, voleibaliștii au câștigat cu 3-1 (25:15, 25:23, 19:25, 25:11) derby-ul local cu CSM Câmpia Turzii, în cadrul unei partide care a contat pentru etapa a XIII-a a Diviziei A2 Vest.

Elevii pregătiți de Romeo Lotei sunt liderii clasamentului, cu 39 de puncte, cu 39 de seturi câștigate și doar 4 pierdute, iar următoarea etapă reprezintă derby-ul diviziei împotrivita ocupantei locului doi, CSU Timișoara. Meciul se va disputa sâmbătă, 14 februarie, în deplasare la Timișoara.

În al doilea meci al zilei, voleibalistele pregătite de Dănuț Ciontoș au cedat cu 3:0 în fața grupării VC Unic LPS Piatra Neamț. Rezultatele pe seturi au fost: 14 : 25, 20 : 25 , 14 : 25, iar partida s-a jucat în cadrul etapei a XVI-a a Diviziei A1. În următoarea etapă, programată sâmbătă, 14 februarie, „alb-negrele” vor juca în deplasare la ocupanta locului trei, CSM Târgoviște.

Foto © Dan Porcuțan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.